Amenajarea va fi executată tot de firma Repcon, dar edilii au pretenţii noi de calitate şi estetică. După două cvasi-eşecuri arhitecturale în amenajarea de promenade de-a lungul Crişului Repede – cea de la Podul Dacia spre Podul CFR şi cea cu beton amprentat, de la Podul Decebal până în Centru, edilii au ajuns la concluzia că malul merită o soartă mai bună.
Planul de mobilitate are mai multe proiecte menite să crească utilizarea transportului în comun. Cel mai important se referă la extinderea căii de rulare, pe ruta Calea Aradului, Universitate – Depou.
Lărgirea străzilor centrale, extinderea liniei de tramvai sau construirea de drumuri şi poduri figurează între proiectele anexe planului de mobilitate.
Un autobuz electric produs în Ungaria, sub numele Modulo, în contul unui proiect cu finanţare europeană, se află într-un turneu prin ţară, periplul său include orașele Bucureşti, Braşov sau Cluj.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Inspectorii sanitar-veterinari din Bihor au intensificat verificările în perioada premergătoare sărbătorilor pascale, iar bilanțul acțiunilor scoate la iveală nereguli serioase în sectorul alimentar și zootehnic.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Oradea, împreună cu procurorii DIICOT au documentat activitatea unui bărbat polonez, în vârstă de 41 de ani, care este cercetat pentru trafic internațional și trafic intern de droguri de mare risc.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de montare a celor 24 de grinzi la pasajul suprateran carea de pe Centura Oradea, la intersecția cu calea ferată care leagă Oradea de Băile Felix au fost demarate în cursul zilei de miercuri, 22 aprilie.
Bihon CSM Oradea
Conform site-ului SO POLO, frații Filip și Martin Gardasevic vor juca din sezonul viitor la echipa A-Polo Sport Management, din Georgia.
FC Bihor
FC Bihor Oradea joacă joi, 23 aprilie, de la ora 17:15, pe Stadionul Iuliu Bodola, cu Sepsi Sfântu Gheorghe în ziua în care creștinii îl sărbătoresc pe Sf. Gheorghe.
România
Ministrul Sănătății a anunțat pe Facebook că parlamentul a aprobat mai multe excepții în cazul neplății primei zile de concediu medical.
România
Premierul intenționează să înlocuiască miniștrii PSD care ar urma să demisioneze în dimineața zilei de joi, cu miniștri interimari.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Filarmonica de Stat Oradea va găzdui joi, 23 aprilie, de la ora 17:30, în cadrul „Varadinum Indoor Gallery Foto Club” vernisajul expoziției de pictură „Fragmente de lume”.
Economic
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor a publicat la data de 22 aprilie 2026 o ofertă de 776 locuri de muncă vacante la nivelul județului, dintre care 426 în Oradea.