Theodor Paleologu, Elena Udrea, Petre Roman, Cristina Pocora, Attila Korodi au vorbit o dată sau de două ori în acest an în plenul Camerei Deputaţilor, în timp ce Monica Iacob Ridzi, Mădălin Voicu, Oana Niculescu Mizil, Nicolae Păun au vorbit ultima oară în 2012 în acest for legislativ, potrivit Mediafax.
Monica I. Ridzi şi consiliera sa ar fi făcut presiuni asupra funcţionarului din MTS Petru Toma Claudiu Constantinescu, pentru a întocmi 3 note de intrare-recepţie, prin care se atesta, în mod nereal, că electronicele cumpărate au ajuns mai repede la minister, spun surse apropiate părţilor din dosar.
powered by Surfing Waves
Economic
Persoanele care doresc să semnaleze încălcări ale legii în interes public au la dispoziție, de acum, o platformă electronică dedicată.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali orădeni au dat undă verde pentru închirierea prin licitație publică a 12 locuințe libere aflate în fondul locativ al municipiului. Imobilele sunt administrate de Direcția Patrimoniu Imobiliar și nu fac în prezent obiectul unor contracte de închiriere sau de comodat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O femeie dintr-un sat de lângă Aleșd s-a adresat Justiției după ce a fost amendată cu 200 de lei pentru că ar fi ascultat muzica prea tare în propria curte și ar fi deranjat o familie din zonă.
Economic
Persoanele care trebuie să finalizeze o succesiune și riscau să plătească impozitul de 1% din valoarea masei succesorale vor beneficia de o perioadă suplimentară pentru încheierea procedurii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La începutul luni august, Liceul Tehnologic nr. 1 Salonta a demarat implementarea unui proiect în valoare de aproape 6 milioane de lei, pentru sprijinirea elevilor și promovarea învățământului profesional și tehnic. Proiectul „Educația tehnică – cheia unei cariere solide” este derulat de liceu în parteneriat cu Primăria Salonta și se va desfășura timp de 36 de luni, până la 31 iulie 2029.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La Birmingham (Marea Britanie) se va desfășura, în perioada 10-16 august, ediția 2026 a Campionatului European de atletism în aer liber pentru seniori.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit meteorologilor, vor fi caniculă şi temperaturi deosebit de ridicate, luni în vestul ţării, marţi în vest, nord-vest, în sud şi pe arii restrânse în rest, iar miercuri, local în sud-sud-vest.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Audi extinde gama SUV prin lansarea noului Audi Q9, cel mai mare model din portofoliul mărcii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Oradea a pronunțat în această săptămână sentința în cazul unui bărbat de 63 de ani, acuzat de ultraj contra bunelor moravuri, după ce s-a masturbat în apropierea zonei de agrement Silvaș, în văzul celor veniți la cunoscutul loc de scăldat și picnic din municipiu.