O piatră de mormânt sculptată a fost descoperită sub corpul A din Cetatea Oradea.
Medicii legişti confirmă că bărbatul îngropat în Cimitirul Ghencea este Nicolae Ceauşescu, concluzia rezultând în urma comparării ADN-ului cadavrului deshumat în iulie cu probe de la fiul lui, Valentin Ceauşescu şi de la unul dintre fraţi.
Resturi ce par a fi umane au fost parcă împrăştiate aiurea pe pământ, în jurul mormintelor şi pe unele dintre ele... Imagini
| Video: Profanare de morminte
| Video: Administraţia explică 
powered by Surfing Waves
Economic
Cetățenii care produc băuturi alcoolice tradiționale pentru consum propriu ar putea beneficia de scutirea de la plata accizelor pentru o cantitate de până la 200 de litri pe an, la nivelul unei gospodării.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Românii nu vor plăti taxe înzecite și nici nu li se va dubla impozitul pentru balcoanele închise, a anunțat, sâmbătă, ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, care a subliniat că scopul statului trebuie să fie acela de a-i ajuta pe oameni să-și pună actele în ordine, nu de 'a-i vâna' cu amenzi.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
810 lei, amendă și suspendarea permisului de conducere pe o perioadă de 30 de zile.
Economic
Datoriile la întreținere acumulate de proprietarii de apartamente se supun, în general, unui termen de prescripție de trei ani. Asociațiile de proprietari trebuie să țină cont de această perioadă atunci când încearcă să recupereze restanțele, însă împlinirea termenului nu înseamnă că datoriile se șterg automat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Brusturi a achiziționat un tractor Lovol de 110 CP, în valoare de 274.670 de lei, cu fonduri europene obținute prin GAL Muntele Șes.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În orașul Ștei sunt în desfășurare lucrările dintr-un proiect de regenerare urbană, care vizează 13 zone ale localității.
Bihon CSM Oradea
Echipa orădeană a disputat sâmbătă seară meciul din deplasare cu Rapid București, din etapa a 5-a a sezonului regulat din Liga Națională de baschet masculin.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În perioada 6–20 noiembrie 2026, Farmacia 3 dă startul unei campanii speciale de Black Friday, cu reduceri la o selecție de produse cosmetice, dermatocosmetice și suplimente alimentare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un accident vascular cerebral (AVC) este o urgență medicală în care alimentarea cu sânge a unei zone a creierului este întreruptă sau redusă, iar celulele nervoase nu mai primesc oxigenul și nutrienții necesari.
BIHON Sport local
Despărțite de 9 locuri și 18 puncte în clasament, după 10 etape, Transilvania Sport Academy(locul 12) și Crișul Sântandrei (locul 3) au oferit un meci agreabil, în care s-a jucat cu multă determinare.
Ştiri sportive
Partida CNOPT Bistrița - CSU Oradea a avut loc sâmbătă, 31 octombrie și s-a încheiat cu scorul 23-29 (10-20). Meciul a fost la discreția orădencelor, care s-au aflat la conducere pe întregul parcurs al întâlnirii.