Jalnicul destin al autostrăzii de Bihor mai primeşte o tinichea: un nou viaduct necesar pentru evitarea unui sit Natura 2000.
Proiectul are ca scop sensibilizarea şi implicarea tinerilor în acţiuni de voluntariat în zona biodiversităţii.
Peste 250 de tineri din Oradea şi judeţ au vizitat cele mai importante arii protejate din Bihor.
Asociaţia Pescarilor Sportivi Aqua Crisius derulează proiectul „Management integrat conservativ şi participativ al siturilor ROSCI0049 Crişul Negru, ROSCI0050 Crişul Repede amonte de Oradea, ROSPA0123 Lacurile de acumulare de pe Crişul Repede, ROSCI0262 Valea Iadei, ROSCI0061 Defileul Crişului Negru, ROSCI0104 Lunca Inferioară a Crişului Repede, ROSCI0068 Diosig”, proiect co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Sectorial Mediu, axa prioritară 4 - Implementarea sistemelor adecvate de management pentru protecţia naturii.
Muzeografii orădeni prezintă publicului rezultatele cercetărilor paleontologice, arheologice şi de biodiversitate.
powered by Surfing Waves
FC Bihor
Antrenorul secund al FC Bihor, Viorel Domocoș, ne-a transmis primele sale impresii după tragerea la sorți din grupele Cupei României.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Utilajul de dragare folosit în această perioadă pe Crișul Repede va fi transportat la Cernavodă, pentru a fi utilizat în intervențiile desfășurate pe Dunăre în contextul nivelului foarte scăzut al fluviului.
Cultură
Primul film anunţat din program este o comedie neagră în regia lui Tudor Giurgiu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Termoficare Oradea S.A. anunță prelungirea perioadei în care este întreruptă furnizarea agentului termic pentru prepararea apei calde de consum, din cauza lucrărilor de remediere a avariilor identificate la rețeaua termică de transport de pe strada Vasile Alecsandri.
România
Șoferii sunt obișnuiți cu sancțiunile pentru depășirea vitezei maxime, însă Codul Rutier prevede amenzi și pentru cei care circulă nejustificat prea încet.
Cultură
În acest an, spectatorii vor avea ocazia întâlnirii cu câteva dintre marile debuturi din istoria cinema-ului mondial.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În ultimele patru zile, 18-21 august, pompierii militari bihoreni au intervenit pentru stingerea a 32 de incendii de vegetație uscată, mărăciniș și fond forestier, izbucnite pe raza mai multor localități din județul Bihor. În urma acestor incendii, au fost afectate peste 90 de hectare de teren, pe care se aflau vegetație uscată, mărăciniș, lăstăriș, litieră, livezi și baloți de paie.
FC Bihor
FC Bihor va disputa sâmbătă, 22 august, meciul din deplasare cu CSM Olimpia Satu Mare, contând pentru etapa a 4-a din Liga 2. Se vor întâlni două echipe aflate în mare criză de puncte, care nu au cunoscut încă satisfacția victoriei în noua ediție de campionat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Județean Bihor va impune temporar restricții de circulație pentru vehiculele de mare tonaj pe drumurile județene pe care le administrează, în contextul temperaturilor foarte ridicate anunțate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Femeia este suspectată că ar fi făcut o procedură de mărire a buzelor cu acid hialuronic, deși nu avea pregătirea sau calificarea necesară pentru astfel de intervenții.
6