Vineri, lângă Spitalul Judeţean Timişoara, au fost începute, oficial, lucrările la Centrul de terapii genice şi celulare în tratamentul cancerului – ONCOGEN. 15 cercetători vor lucra aici în domeniul oncologiei.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara caută soluţii pentru a muta Clinica de Oncologie a Spitalului Municipal din clădirea în care funcţionează în prezent în chirie de pe bulevardul Mihai Viteazu, după ce au primit o notificare din partea proprietarilor imobilului care i-au anunţat că spaţiul trebuie eliberat până la sfârşitul anului.
Pacienţii oncologici din zona de Nord-Vest se pot trata gratuit peste graniţă vreme de un an.
Peste opt milioane de euro au fost investiţi în cei cinci ani de lucrări la Spitalul Gavril Curteanu.
Spitalul Judeţean, ca de altfel toate spitalele din ţară contabilizează stocurile de medicamente oncologice injectabile şi perioada care s-ar asigura cu acestea.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Numărul firmelor și al persoanelor fizice autorizate care ajung în insolvență continuă să crească în România, iar Bihorul se menține printre județele cele mai afectate, chiar dacă, local, numărul procedurilor deschise este ușor mai mic decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Economic
Turismul din județul Bihor a înregistrat o revenire sezonieră în luna mai 2026, numărul turiștilor fiind semnificativ mai mare decât în aprilie.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat marți că exploatarea gazelor din Marea Neagră transformă România în cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană și le-a transmis mulțumiri reprezentanților Romgaz și OMV Petrom pentru respectarea programului de lucrări.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Inițiativa vine în contextul preocupărilor tot mai mari privind siguranța pacienților și reducerea riscurilor de infectare în timpul spitalizării.
România
O bucată de stâncă s-a desprins, marți, 21 iulie, de pe un versant pe Valea Oltului și a căzut peste o mașină care circula pe DN7, la ieșirea din localitatea Lazaret, din județul Sibiu.
Educație
Rata de promovare la examenul național de definitivare în învățământ este de 78,57% în județul Bihor, înainte de soluționarea contestațiilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Furnizarea apei calde pentru consumatorii alimentați din Punctul Termic 808 va fi întreruptă începând de luni, 27 iulie, ora 8:00.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cabinete de medicină de familie din șapte localități bihorene sunt incluse în programul național „Primul pas spre sănătate”, prin care unitățile medicale din mediul rural și din comunitățile defavorizate sunt dotate cu echipamente moderne pentru îngrijirea mamelor și copiilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Diferențele dintre stadiile de execuție pe cele patru loturi ale magistralei feroviare Cluj – Oradea devin tot mai evidente.
2
România
Un incendiu s-a produs în noaptea de luni spre marți la bordul navei Gas Lisbon, sub pavilion Liberia, aflată la o distanță de 14 mile marine de Sf. Gheorghe, toți cei 17 membri ai echipajului au fost evacuați în siguranță, iar trei persoane rănite au fost transportate în Portul Sulina, unde au fost preluate de echipajele medicale, informează Autoritatea Navală Română.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de luni, 20 iulie.