Evenimentul are loc Centrul de Afaceri Trade Center Oradea, vineri de la ora 9:00.
Luna iulie aduce în Piaţa Cetate o ofertă bogată de legume şi fructe de sezon. Spre bucuria cumpărătorilor.
La final de sezon de dans şi înainte cu o lună de ziua nunţii, maestrul în dans, reputatul dansator, campion, instructor, antrenor, arbitru şi prezentator la evenimente de dans, de o modestie şi rafinament masculin rar întâlnite, Cristian Jurcuţ, a acceptat să ne dezvăluie cititorilor noştri câte ceva din secretele dansului, aruncând mănuşa bihorenilor pentru împlinirea unui ideal: Oamenii să iasă din casă în paşi de dans.
Patru monumente de patrimoniu au fost reabilitate şi introduse în circuit turistic.
Ministerul Educaţiei organizează un nou concurs pentru ocuparea postului de inspector şcolar general al judeţului Bihor. Dosarele pentru participarea la concurs pot fi depuse în perioada 29 iunie - 12 iulie, la sediul Inspectoratului Şcolar General Bihor.
powered by Surfing Waves
România
Transportatorii care efectuează curse cu mărfuri periculoase trebuie să respecte, începând din 17 septembrie 2026, un set actualizat de reguli privind controalele în trafic și modul în care sunt încadrate abaterile.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a admis, joi, cererea de apărare a reputaţiei profesionale formulată de judecătorul Alin Ionuț Leaș, din cadrul Secției a III-a Contencios Administrativ și Fiscal de la Tribunalul Bihor și a constatat încălcarea reputaţiei profesionale a magistratului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro îți prezintă evenimentele care vor avea loc în perioada 18 - 20 septembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Nemulțumirile șoferilor care folosesc zilnic porțiunea dintre DN Oradea–Arad și satul Livada de Bihor în legătură cu starea carosabilului se înmulțesc. Oamenii reclamă starea proastă a carosabilului, afectat de fisuri și crăpături pe porțiuni importante, dar atrag atenția și asupra situației pistei de biciclete amenajate în paralel cu șoseaua.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din localitatea Tinăud, este căutat de polițiști după ce a plecat voluntar din Oradea și nu a mai revenit.
România
În urma consultărilor de joi cu partidele și formațiunile parlamentare, președintele Nicușor Dan i-a propus lui Siegfried Mureșan să preia funcția de prim-ministru. Europarlamentarul a anunțat inițial că are nevoie de timp pentru a lua o decizie, iar ulterior a transmis că acceptă propunerea făcută de șeful statului.
19
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sentință-șoc a Tribunalului Bihor, care a rejudecat dosarul celor 5 bărbați – doi columbieni, doi români și un cetățean israelian - acuzați că ar fi pus la punct primul laborator de extragere secundară a cocainei din România, amenajat într-o cabană din satul Zece Hotare, într-o zonă izolată a Bihorului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali orădeni au aprobat, în ședința extraordinară de joi, 17 septembrie, cumpărarea imobilului de pe strada Piatra Craiului nr. 2, necesar pentru continuarea lucrărilor de modernizare a străzii. Este vorba despre un teren în suprafață de 842 mp și o casă de locuit, pentru care municipalitatea va plăti 191.900 de euro, suma fiind stabilită de comun acord cu proprietarul.
3
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali orădeni au aprobat, în ședința extraordinară din 17 septembrie, terenul necesar pentru prima etapă a proiectului noului Zoopark Oradea, care urmează să fie construit în pădurea Cihei, pe teritoriul comunei Sânmartin. Este vorba despre aproape 10 hectare, teren aflat în proprietatea statului și administrat de Romsilva.
4
Cultură
Muzeul Țării Crișurilor Oradea organizează două ateliere educaționale în perioada septembrie–octombrie.