Fermierii şi antreprenorii au posibilitatea să acceseze fonduri europene nerambursabile, de minim 50.000 euro/proiect, pentru activităţile neagricole finanţate prin Submăsura 6.2, din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).
Peste 615 milioane de euro au fost atrase de fermieri în acest an, în cadrul proiectelor cu fonduri europene, finantaţe prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020.
Modulul de depunere online a proiectelor finanțate prin PNDR a fost dezvoltat în sistemul informatic al AFIR astfel încât să restricționeze utilizarea roboților/scripturilor care colectează în mod automat resursele (date și informații).
Modificările prevăzute de actualul ROF al procesului de selecţie se aplică tuturor sesiunilor de depunere ce se deschid de acum înainte.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Unul dintre cele mai ample proiecte de infrastructură pentru cicloturism din România a fost inaugurat oficial vineri, odată cu recepția lucrărilor de amenajare a pistelor cicloturistice pe digurile râurilor din bazinul Crișurilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Târgul de Crăciun din Oradea va fi, conform tradiției îndrăgite, gazda unei întâlniri speciale cu Moș Crăciun.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cea de-a doua ediţie îi are ca invitaţi pe artiştii Narcisa Badea și Petruț Remus din Trupa X, respectiv STEFXN.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Oradea a hotărât să-l condamne la un an și 8 luni de închisoare, cu suspendarea executării pe un termen de supraveghere de 2 ani, pe bărbatul vinovat de producerea unui accident mortal pe DN76, în Hidișelu de Sus, unde mașina pe care o conducea a intrat într-o cisternă care transporta benzină și motorină.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Astăzi, 19 decembrie, depoul OTL a recepționat ultimul tramvai din lotul de 9 vehicule moderne, achiziționate de Municipiul Oradea prin contractul încheiat cu Astra Vagoane Călători SA.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mii de orădeni s-au strâns în inima Oradiei, la concertele organizate de Orașul Faptelor Bune.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Centrul Multifuncțional Rogerius a găzduit prima întâlnire a unui grup de suport și consiliere psihologică pentru vârstnici.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 20 decembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea găzduiește luni, 22 decembrie, de la ora 18:00, Concertul extraordinar de colinde al celebrei Corale bărbătești „Armonia” din Constanța.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea a anunțat lansarea noii platforme web a Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP) Oradea.
1
România
Într-un interviu acordat publicației „Cultura la dubă”, ministrul Educației, Daniel David a anunțat că valoarea plății cu ora ar putea crește temporar cu 50%, până la adoptarea unei noi legi a salarizării unitare.