27 de sesizări electorale s-au făcut azi, în al doilea tur de scrutin, la telefonul de urgenţă 112, între orele 7:00 – 19:00. Dintre acestea însă, două s-au soldat cu amenzi.
ORADEA - Poliţiştii bihoreni vor intensifica în această săptămână acţiunile de informare a cetăţenilor cu drept de vot în vederea derulării celui de-al doilea tur de scrutin în siguranţă şi fără incidente.
Poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră din toată ţara au demarat ieri la 12:00 fix o acţiune comună. Video
BORS - Miercuri în jurul orei 22:30, cu ocazia misiunilor de supraveghere şi control a zonei de competenţă, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Borş au depistat cu ajutotul aparatelor de vedere pe timp de noapte patru persoane care se îndreptau spre linia de frontieră, pentru a trece ilegal în Ungaria.
Luni, în jurul orei 21:30, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Beiuş au fost sesizaţi de o localnică, prin apelul unic de urgenţă 112, că soţul său, U.I. (60 ani), a fost găsit decedat în albia văii Nimăieşti, unde plecase la pescuit în jurul orei 16:00.
powered by Surfing Waves
România
Românii aflați în afara țării nu pot solicita, deocamdată, emiterea cărții electronice de identitate (CEI) prin ambasade sau consulate, chiar dacă legislația permite acest lucru.
România
Guvernul a aprobat, în ședința de joi, o Hotărâre privind declararea de interes public și de importanță națională a competiției de fotbal UEFA Europa League, precum și a candidaturii României, pregătirii și desfășurării la București a Finalei UEFA Europa League din anul 2028 sau 2029.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro îți prezintă evenimentele care vor avea loc în Oradea în perioada 17 - 19 iulie.
Educație
Pentru prima dată în România, profesorii vor avea la dispoziție repere naționale clare pentru aprecierea competențelor elevilor și pentru motivarea notelor acordate, fără ca actualul sistem de notare să fie modificat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de modernizare și eficientizare energetică a Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuși” din Oradea au ajuns într-un stadiu avansat.
FC Bihor
În cel de-al patrulea și totodată ultimul meci de pregătire din cadrul stagiului susținut la Rogla (Slovenia), FC Bihor s-a impus cu scorul de 2-0 (0-0) în fața formației NK Rudeš, nou promovată în prima ligă a Croației.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de joi, 16 iulie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Autorul a fost reținut de polițiști în cursul zilei de joi, 16 iulie.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul s-a petrecut în cursul zilei de joi, 16 iulie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii din Bihor vor avea la dispoziție un simulator de descarcerare unic în România, achiziționat din Statele Unite la inițiativa conducerii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bihor.
Economic
Programul Rabla 2026 intră în linie dreaptă, iar autoritățile au făcut publice ultimele detalii înainte de lansare.