Românii vor avea parte de încă o zi liberă după ce deputații au adoptat miercuri un proiect de lege în acest sens.
După ce 2 parlamentari ucrainieni s-au luat la bătaie pe holurile instituției în urmă cu o săptămână, astfel întâmplări au continuat săptămâna aceasta în Turcia.
Si nu se multumesc doar cu atat. Grupul de parlamentari, care a depus acum doua zile, la Senat, un proiect de lege pentru infiintarea Academiei de Stiinte Juridice din Romania, vor ca tot ei sa primeasca si o indemnizatie lunara bruta de 2.000 de lei. Printre altele, proiectul prevede ca Academia „reuneste personalitati stiintifice reprezentative, cu o inalta tinuta morala, care s-au distins prin rezultatele muncii depuse“.
Parintii care isi trimit copiii la cersit, dascalii care aplica pedepse corporale elevilor, autoritatile care nu-si respecta atributiile stabilite prin lege ar putea primi amenzi, prevede un proiect de lege.
Într-o întâlnire organizată sâmbătă la Universitate, parlamentarilor bihoreni li s-a cerut sprijinul pentru a evita comasarea cu o altă universitate. Cel mai probabil Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
powered by Surfing Waves
România
Ilie Bolojan a vorbit despre posibilitatea alegerilor anticipate după respingerea Guvernului Mureșan, dar și despre relația tensionată cu PSD, criticile la adresa lui Sorin Grindeanu și dificultățile economice cu care se confruntă România.
România
După eșecul Guvernului Mureșan, Nicușor Dan pregătește o nouă nominalizare pentru funcția de premier
Președintele Nicușor Dan a anunțat că va desemna luni, 5 octombrie, un nou premier, după consultările cu partidele parlamentare. Șeful statului le-a cerut formațiunilor politice să dea dovadă de flexibilitate pentru a ajunge la un consens și a transmis că România își va menține direcția pro-occidentală.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Contractul privind serviciile de management ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor asigurate de MARGOBRINI S.R.L a expirat miercuri, 30 septembrie.
BIHON Sport local
Campionatul Județean rezervat foștilor fotbaliști cu vârsta de peste 40 de ani a ajuns la meciul cu numărul 22, care se va desfășura sâmbătă, 3 octombrie, pe Stadionul Iuliu Bodola.
România
Siegfried Mureșan și-a prezentat miercuri, 30 septembrie, în plenul reunit al Parlamentului, programul de guvernare și lista miniștrilor propuși, într-o ședință marcată de atacuri dure între putere și opoziție. PSD și AUR au anunțat că nu susțin Cabinetul, în timp ce Ilie Bolojan a cerut voturi pentru învestirea noului Executiv.
4
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Campania este valabilă între 1 octombrie și 20 decembrie 2026 și se adresează programelor „Școala Altfel”, „Săptămâna Verde” și excursiilor cu clasa.
Cultură
Inițiatorii și curatorii evenimentului sunt Ovidiu Justinianu, reprezentant Soviart Timișoara, și Roxana Netea, reprezentantă a Asociației D'Art Oradea.
Educație
Universitatea din Oradea are, începând de miercuri, 30 septembrie, un cămin și o cantină nouă, la standarde europene.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Înalta Curte de Casație și Justiție a programat miercuri primul termen în cazul recursului în casație declarat de Victor Micula în dosarul în care a fost condamnat de către Curtea de Apel Alba Iulia, în luna martie a acestui an, la 3 ani de închisoare, cu suspendare, pentru accesarea ilegală a bazelor de date ale Ministerului de Interne.
1