Concertul Bosquito care urma să aibă loc vineri, de la ora 20 în Queen s Music Pub s-a anulat. Concertul făcea parte dintr-un mini turneu de trei oraşe.
După două spectacole la Bruxelles, susţinute de Marian Filip împreună cu Anastasia şi Navi, la invitaţia RoArt, asociaţie prezidată de Mihaela Trifu şi orădenii se vor bucura de programul artistic oferit de doi dintre cei trei interpreţi.
Seara de vineri a fost dedicată blues-ului şi rock-ului vechi, în Queen s Music Pub. Mike Godoroja&The Blue Spirit şi-au încântat fidelul public, vreme de două ceasuri. Veteranului blues-jazz-ului românesc a arătat că nu şi-au pierdut vigoara, făcându-şi apariţia într-o cămaşă ce trăda spiritul Woodstock.
powered by Surfing Waves
Educație
Roboți, șerpi și țestoase, experimente, căști și scuturi de jandarmi, polițiști și salvatori dar și o mașină de pompieri în care cei mici puteau urca.
BIHON Sport local
Echipa Sânmartinului își continuă invincibilitatea în Liga 3 și după „valul 6”, remizând pe terenul „virușilor verzi”. A treilea rezultat de egalitate într-o săptămână, venit după alte trei victorii consecutive.
România
PNL, USR și UDMR și-au validat vineri, 25 septembrie propunerile pentru viitorul Guvern condus de Siegfried Mureșan.
Economic
Albalact va trebui să achite o amendă de 9,91 milioane de lei, după ce a pierdut definitiv procesul cu Consiliul Concurenței. Sancțiunea are legătură cu o inspecție inopinată desfășurată în 2023, în cadrul unei investigații privind piața untului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accidentul s-a produs în cursul zilei de vineri, 25 septembrie, pe DN 19E, între localitățile Cauaceu și Sălard.
Economic
Mediul de afaceri, administrația locală, infrastructura și sistemul educațional trebuie să funcționeze împreună pentru ca dezvoltarea economică a Bihorului să continue.
Cultură
Autorul va intra în dialog cu poetul Mihók Tamás, redactor al revistei de cultură Familia.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Trei femei au fost depistate într-o parcare de centru comercial, unde solicitau bani prin semne, susținând că nu pot auzi și vorbi. Verificările polițiștilor locali au arătat că acestea puteau comunica verbal și că recurgeau la aceeași metodă și în alte localități.
Cultură
Videoclipul, filmat într-un peisaj rural, dezvoltă vizual doina ca personaj, o prezență care există independent de cel care o cântă.
BIHON Sport local
Săptămâna încărcată pentru echipele din Liga 3, care marți și miercuri au avut o intermediară, continuă cu etapa 6 ale cărei jocuri sunt programate vineri și sâmbătă.