Cunoscutul catalan Jimmy Jump a comis-o din nou. Devenit celebru pentru intrările sale pe teren la meciuri de fotbal, formula 1 şi alte sporturi, acesta nu s-a abţinut nici la Eurovision şi a intrat fix în timp ce artistul din Spania cânta. Ăsta da patriotism! Filmuleţul a fost postat pe youtube.
Încă o zi "relaxantă" la lucru se încheie iar bărbatul se întoarce de la muncă. Din păcate pentru el acasă îl aşteaptă ceva neprevăzut. Scenetă realizată de actorii de la organizaţia Oricum şi postată pe youtube.
Solista celor de la Black Eyed Peas, Fergie, cade pe scenă în timpul concertului susţinut în Kansas. Din fericire îndrăgita artistă nu păţeşte nimic şi poate continua spectacolul alături de ceilalţi componenţi ai formaţiei.
Cântăreaţa s-a făcut de râs la decernarea premiilor Festivalului de Film din Palm Springs. Invitată pe scenă pentru a ridica premiul pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar, din filmul "Precious", Mariah s-a chinuit să spună câteva cuvinte coerente. O parte a întâmplării a fost postată pe youtube.
Joi, seara, la Grădiniţa de pe lângă Biserica Emanuel, copiii din grupa mare pregătitoare au refăcut scena Naşterii Mântuitorului. Îngeraşi, magi, păstori, Iosif, Fecioara Maria au fost doar câteva dintre personajele întruchipate de copii.
powered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
După succesul din deplasare cu Fribourg Olympic, din FIBA Europe Cup, echipa orădeană a revenit în fața propriilor suporteri după trei săptămâni, obținând o victorie clară în fața echipei SCM Politehnica.
BIHON Sport local
După 1-3 la Sântandrei și 2-1 cu Lotus, tânăra și imprevizibila grupare clujeană Viitorul a obținut un punct în Depresiunea Beiușului, la a treia confruntare consecutivă cu formații din județul nostru.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Orădenii au avut parte, sâmbătă seara, 14 noiembrie, de primele imagini ale noii perdele de apă amenajate sub Podul Sfântul Ladislau, în centrul orașului.
BIHON Sport local
Crișul Sântandrei se menține printre echipele fruntașe ale Seriei 8 din Liga 3 și după etapa a 13-a, în care a obținut a șaptea victorie în actualul sezon.
Cultură
Activitățile au loc la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor şi la Centrul de Cultură Româno-Maghiar.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Viorel Pașca, bihoreanul cunoscut pentru activitatea sa de îngrijire a persoanelor cu vulnerabilități în adăposturile Asociației Dumbrava, mai are o luptă de dus.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ilie Bolojan se pregătește pentru un moment special în familie. Fiica sa cea mare, Lucia Maria, în vârstă de 30 de ani, se căsătorește sâmbătă, 14 noiembrie, cu Daniel Bota, în vârstă de 34 de ani, fost fotbalist la juniorii de la FC Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Momente de îngrijorare pentru aproximativ 170 de turiști care se întorceau din Egipt spre Oradea.
Economic
Firmele care aplică sistemul de TVA la încasare vor beneficia, de la începutul anului viitor, de un plafon mai mare.
Jurnal Bihorean
Angajatorii din România care întâmpină dificultăți în găsirea personalului ar putea beneficia de reguli mai flexibile pentru recrutarea lucrătorilor din afara Uniunii Europene.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în dimineața zilei de sâmbătă, 14 noiembrie.