ORADEA - Poliţia nu se mută la „la
casa ei” prea curând. Şeful
Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor,
comisarul-şef Liviu Popa, este sceptic că sediul
din Parcul Traian va fi gata de mutare la 1 iunie,
dată la care ar trebui eliberat imobilul de pe Traian
Lalescu, sediu provizoriu.
ORADEA - În perioada 17.12.2008 - 19.12.2008 ITM Bihor nu are program de lucru cu publicul. În sfârşit şi ultimul Inspectorat Teritorial de Muncă din România care stătea în chirie - ITM Bihor - se mută într-un sediu adecvat. Recepţia lucrărilor la noul sediu a avut loc în data de 10.12.2008.
powered by Surfing Waves
Economic
Guvernul pregătește două noi programe finanțate din Fondul pentru Modernizare, care vizează modernizarea sistemului energetic și reducerea costurilor suportate de consumatori.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Lugașu de Jos a finalizat proiectul „Construire Centru de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii în comuna Lugașu de Jos, sat Urvind, județul Bihor”, finanțat prin PNRR.
Economic
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală vor putea verifica situația fiscală a persoanelor fizice și vor avea competența de a stabili impozitul aplicat veniturilor a căror proveniență nu poate fi justificată. Măsura este prevăzută într-un ordin al ANAF, publicat luni în Monitorul Oficial.
BIHON Sport local
Evenimentul Stâna de Vale Trace Rail 2026 a avut loc în weekendul trecut, în stațiunea bihoreană cu același nume. Cea mai așteptată și totodată cea mai dificilă probă a fost cea de Trail Run 33 km, cu o diferență de nivel de 1.550 de metri.
Economic
Elevii și studenții din România care provin din familii cu venituri reduse vor beneficia și în acest an de sprijin financiar din partea statului pentru achiziționarea unui nou calculator.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Țețchea a semnat contractul de finanțare pentru proiectul de modernizare a sistemului de iluminat public, investiție care va fi realizată cu fonduri obținute prin Administrația Fondului pentru Mediu.
Cultură
Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal vă invită la un nou eveniment din seria Conferințele Tipografiei de idei, organizate în cadrul programului estival Tipografia de idei | #hailamuzeu, ediția a IV-a: Întâlnire și moment artistic cu trupa CELELATE CUVINTE. În deschidere: DAFINA.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
De supărare, a băut 5 litri de bere, s-a dus pe un teren de sport de pe malul Crișului Repede, în Oradea, unde a încercat să-i tâlhărească pe doi tineri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vara aceasta, mai multe autoturisme din stocul Novo Auto beneficiază de reduceri de până la 1.500 de euro. Este momentul potrivit pentru cei care vor să își schimbe mașina la un preț mai avantajos.
BIHON Sport local
Echipa orădeană a disputat sâmbătă finala fazei regionale 2 Nord-Vest a Cupei României, pe terenul echipei FC Chieșd, câștigătoarea din județul Sălaj.
BIHON Sport local
Poli Iași nu va mai continua în Liga 2 din cauza problemelor financiare, iar jucătorii au fost nevoiți să-și caute alte angajamente.