Vineri dimineaţă, cu doar şase zile înainte de sărbătorirea Poliţiei Române, va fi inaugurat sediul vechi al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor (situat în Parcul Traian), care a fost reabilitat şi modernizat.
Sediul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Oradea se află în lucrări de reamenajare a spaţiilor de la sediul de pe str. Snagovului nr. 2 din Oradea.
ORADEA - Noul sediu al Bibliotecii Centrale a Universităţii din Oradea este aproape finisat şi la un pas de fi dat în folosinţă, conform reprezentanţilor instituţiei care au monitorizat investiţia. Imagini
Video: Tur prin noua Bibliotecă Universitară
Video: Lucrări la final la bibliotecă
Se naşte greu noul sediu al Muzeului. După ce în iarnă preşedintele Ţîrle şi constructurul Rus s-au certat, iată că şantierul de la fosta Garnizoană are acum o nouă problemă. Deşi nu i-a fost pe plac fostul diriginte de şantier, Radu Ţîrle nici nu se grăbeşte să numească altul în loc. În atari condiţii, Selina spune că, vrând-nevrând, lucrările vor avansa mai greu. Imagini 
ORADEA - Serviciul de evaluare pentru încadrare
în grad de handicap şi-a schimbat sediul,
începând de miercuri, 14 aprilie. Acesta va
funcţiona pe strada Feldioarei nr. 13, la 20 de metri
de sediul Direcţiei Generale de Asistenţă
Socială şi Protecţia Copilului, în
ultima clădire de pe partea dreaptă a
străzii, la parter.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Doi tineri, în vârstă de 30 și 33 de ani, au fost surprinși de camerele de supraveghere în timp ce vandalizau un indicator rutier de pe strada Vasile Alecsandri din Oradea.
România
Pâinea, unul dintre cele mai consumate alimente din România, ar putea primi o definiție mai strictă printr-un proiect de lege aflat în dezbatere parlamentară.
Economic
Bihorul a început campania de plăți în avans pentru anul 2026 cu peste 15.000 de dosare autorizate. La nivel național, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat, în primele ore ale campaniei, peste 103.000 de fermieri, pentru o sumă totală de peste 124 de milioane de euro.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai multe străzi din Oradea sunt în continuare afectate de probleme la furnizarea încălzirii, la o zi după pornirea sistemului centralizat. Termoficare Oradea anunță termene diferite pentru remedierea situațiilor, de la 16 octombrie până la 23 octombrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea a primit un cadou important la aniversarea a 35 de ani de existență: fostul Spital CFR va purta oficial numele de Spitalul Universitar Oradea. Rectorul Constantin Bungău a anunțat că ordinul ministerial care consfințește schimbarea a fost semnat joi, 15 octombrie.
România
Producerea, distribuirea și accesarea materialelor care prezintă abuzuri sexuale asupra copiilor vor fi sancționate potrivit unor prevederi noi din Codul penal. Legea introduce explicit și imaginile generate cu ajutorul inteligenței artificiale, pedepsește solicitarea de fotografii sau videoclipuri sexuale de la minori și stabilește obligații pentru persoanele care află despre anumite astfel de infracțiuni.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Două decizii au fost luate, vineri, de instanțele din Oradea în dosare care vizează măsurile preventive luate față de doi polițiști de frontieră din Bihor și Satu Mare, acuzați de comiterea unor infracțiuni de corupție.
Bihon CSM Oradea
Echipa orădeană a suferit o înfrângere oarecum neașteptată în partida cu Lokomotiv Plovdiv, din FIBA Europe Cup, scor 69-79.
Ştiri sportive
Formația bihoreană a obținut o victorie reconfortantă în partida disputată vineri pe terenul echipei Unirea Dej, cu scorul de 2-1.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La viitorul Spital de Boli Infecțioase și Pneumologie din Oradea, lucrările au trecut de etapa structurii de rezistență și se concentrează acum pe anveloparea clădirii, finisaje și instalațiile interioare.