Cancelaria Sfântului Sinod a aprobat îndrumările privind slujbele care vor fi săvârșite în perioada dintre sâmbăta Floriilor și sărbătoarea Izvorului Tămăduirii,în condițiile stării de alertă. Respectarea regulilor de protecție va fi asigurată de voluntari, iar Sfânta Lumină va veni de la Ierusalim.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

A început plantarea pomilor ce vor da culoare Piațetei Independenței
Săptămâna trecută au început lucrările de amenajare a spațiilor verzi în Piațeta Independenței.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Accident între o motocicletă și un tractor în a doua zi de Paști. Motociclistul a ajuns la spital
Un accident ce se putea sfârși tragic a avut loc în a doua zi de Paște, în Bihor.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Accident cu trei victime la Oșorhei. Au fost implicate două mașini și un TIR
Accidentul rutier a avut loc luni, 6 mai. în jurul orei 19.

BIHON CAO

„Săptămâna Verde” la Compania de Apă Oradea

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă Oradea

BIHON CAO

ANUNŢ Compania de Apă Oradea

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Alvin Arumugam din Singapore a câştigat concursul internaţional de dirijori de la Oradea
Amfitrionul celei de a treia ediții „Orchestra's Conductor Competition” a fost Filarmonica de Stat Oradea.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

„Bonus” de 3 luni de închisoare pentru distrugeri produse de un hoț în Penitenciarul din Oradea
Un bărbat de 31 de ani, originar din Bistrița, a fost condamnat de Judecătoria Oradea la 3 luni de închisoare pentru distrugerile provocate în Penitenciarul din Oradea, în perioada cât a fost deținut pentru un furt.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Giveaway la Cireșica Wine Bistro! Câștigă unul dintre cele 3 vouchere, cu ocazia lansării noului meniu!
Sărbătorește cu noi lansarea noului meniu! Avem un cadou special pentru tine și prietenii tăi!

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Zilele însorite şi calde vor alterna cu cele reci şi ploioase în luna mai. Ce spun meteorologii
Vremea va fi instabilă în luna mai, zilele însorite şi calde, uneori chiar caniculare, alternând cu zilele reci şi ploioase, în timp ce ploile vor avea adesea caracter torenţial, conform caracterizării climatice a acestei luni, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Mapamond

„Căpitanul Titanicului”, actorul Bernard Hill a murit
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile sale din filmele Titanic şi Stăpânul inelelor, a murit duminică la vârsta de 79 de ani, potrivit AGERPRES.

BIHON Sport local

Liga 4 Bihor, etapa 7: Gazdele au câștigat duelurile din play-out
Rezultate înregistrate în etapa a VII-a, în meciuri desfășurate vineri și sâmbătă:

România

O biserică de lemn din județul Alba a ars după slujba de Paşti
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, potrivit AGERPRES. 1

BIHON Sport local

Sportivii orădeni Alex Creț și Ioan Dzitac vor concura la Campionatul Mondial de judo
Sportivii orădeni Alex George Creț (90 kg) și Ioan Dzitac (73 kg) vor concura la Campionatul Mondial de judo, care va avea loc în perioada 19-23 mai, la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite).

Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.