ORADEA - Astăzi, la ora 9:00, cadrele medicale de la Spitalul CLinic Judeţean Oradea au intrat în grevă japoneză. Oamenii continuă munca, dar de pe fiecare secţie, membrii Sanitas şi nu numai au coborât la parterul spitalului în semn de protest faţă de întârzierea salariilor şi a primei de sfârşit de an.
ORADEA - Ministerul Sănătăţii a trimis la Oradea ordinul cu numirea şefului interimar al Spitalului Municipal - format din unficarea Maternităţii, Spitalului „Dr. Gavril Curteanu”, Spitalului de Pneumoftiziologie şi cel de Neuropsihiatrie.
ORADEA/ STEI - 330.000 de euro investiţi de liderul mondial în produse şi servicii de dializă, cinci saloane cu câte două paturi sofisticate, aparatură mai performantă decât în Europa, peste 40 de bihoreni scutiţi de 1.800 km lunar şi alte câteva zeci de oameni din Alba şi Arad scutiţi de deplasări şi mai lungi.
Un protest spontan, executat deodată în mai multe spitale orădene ar fi programat pentru marţi, 11 noiembrie 2008, de la ora 11:00. Protestatarii ar fi salariaţi din spitalele orădene care se opun unificării unitătilor cu paturi orădene.
ORADEA - Inaugurarea Spitalului Pelican a însemnat nu numai debutul activităţii medicale în ambulatoriu, ci şi primele intervenţii chirurgicale în sistemul privat în Oradea. Secţia de Oftalmologie beneficiază de o sală de operaţie dotată la standarde ultramoderne cu aparatură şi instrumentar. VIDEO Video 
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
A luat-o la goană și s-a ascuns într-o groapă cu apă când polițiștii l-au oprit în trafic, conducând fără permis. Acum, după ce a fost condamnat pentru fapta sa, se sustrage executării pedepsei și a ajuns pe lista urmăriților național.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Giulia Popa a luat parte la turneul internațional ITF W50 de la Burgas (Bulgaria), dotat cu premii în valoare totală de 40.000 de dolari.
Economic
Părinții care beneficiază de tichete de creșă primesc, începând cu luna octombrie, un sprijin financiar mai mare. Valoarea lunară a acestora a fost majorată de la 740 la 770 de lei, potrivit noilor reglementări aplicabile în semestrul al doilea din 2026.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prima zi de FestiFall 2026 a dat tonul unui weekend plin de muzică și spectacole. Programul complet pentru ziua îl găsiți mai jos în material.
Economic
Părinții care au lucrat atât în România, cât și într-un alt stat al Uniunii Europene, se pot lovi de o situație paradoxală atunci când solicită indemnizația pentru creșterea copilului: deși au suficiente luni de activitate pentru a îndeplini condiția legală, perioadele lucrate în străinătate nu sunt întotdeauna luate în calcul.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Orașul Aleșd va avea un centru reconfigurat, cu mai mult spațiu pentru pietoni, zone verzi și locuri de odihnă, după ce administrația locală a semnat contractul de finanțare pentru amenajarea Pieței Unirii și a străzilor din jur.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incintele metalice în care orădenii și-au dus ani la rând deșeurile pentru colectare selectivă vor ajunge la vânzare. Consilierii locali au aprobat, în ședința ordinară din luna septembrie, scoaterea din funcțiune a 120 de astfel de incinte și vânzarea lor prin licitație publică.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un conducător auto s-a adresat Judecătoriei Oradea și a cerut anularea unui proces-verbal prin care a fost amendat cu peste 1.600 de lei și i-a fost suspendat permisul de conducere pentru o presupusă depășire neregulamentară, pe care ar fi efectuat-o chiar în fața unei autospeciale de Poliție, forțându-l pe agentul aflat la volan să frâneze pentru a evita impactul.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
18 ani. Un prag care vorbește despre maturitate, despre experiența acumulată și despre responsabilitatea de a merge mai departe.
Cultură
Mii de orădeni au cântat și au dansat vineri seara, între cover-uri şi hituri internaționale.
BIHON Sport local
Două echipe bihorene aflate în scădere de turație, după un început bun de campionat, s-au aflat față în față la Sânmartin. Nici Lotus (3 egaluri și o înfrângere), nici CS Bihorul (un egal și 3 eșecuri) nu mai câștigaseră de 4 etape, iar la final doar beiușenii s-au bucurat pentru că golul reușit de fundașul central Alexandru Rus s-a dovedit decisiv.