Sute de vitezomani au fost amendaţi şi trei femei au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut marţi.
Siguranţa la trecerea la nivel cu calea ferată a fost, miercuri, în atenţia poliţiştilor rutieri bihoreni.
Ca urmare a abaterilor constatate marţi, au fost aplicate 185 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 35.300 lei.
Prima ninsoare din această iarnă le-a dat bătăi de cap atât conducătorilor auto, cât și agenților de la circulație în judeţul Timiş. În doar câteva ore de când zăpada a început să se așeze pe drumurile din județ, rutieriștii au fost solicitați să intervină la zeci de tamponări și câteva accidente mai grave.
ORADEA / BIHOR - În cursul zilei de luni, numărul tamponărilor produse pe şoselele bihorene, ca urmare a neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum s-a dublat, potrivit informaţiilor furnizate de şeful Poliţiei Rutiere, Dorin Sava. Video

powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Sâmbătă, 14 noiembrie, este programată ediția a VI-a a „Cupei A.C.S Kickbox Baia Mare”, care în trecut s-a numit Cupa Maramureșului, pentru luptători de kick box.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O surpare de mare adâncime a fost semnalată pe rețelele de socializare în dimineața zilei de vineri, 13 noiembrie, pe drumul dintre Voivozi și Pădurea Neagră, în județul Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ploile mult așteptate au adus cantități importante de apă în bazinul hidrografic Crișuri. În ultimele 24 de ore, precipitațiile au fost înregistrate la toate cele 76 de stații pluviometrice care au transmis date, iar în 15 puncte de măsurare cantitățile au depășit 35 de litri pe metru pătrat.
FC Bihor
FC Bihor nu a avut noroc la un meci de verificare în această pauză competițională. După ce maghiarii de la Debrecen VSC au anunțat că au mulți jucători răciții și nu mai pot juca, a căzut și varianta duelului cu UTA Arad.
Mapamond
Gigantul american din domeniul software Microsoft a anunțat joi seara, 12 noiembrie că măsurile luate pentru a remedia o întrerupere globală a serviciului de mesagerie Outlook nu au funcționat conform așteptărilor și caută soluții alternative pentru a reveni la o funcționare normală, transmite AFP.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe avertizări meteorologice valabile în intervalul 12–13 noiembrie, care vizează precipitații însemnate cantitativ și intensificări ale vântului în numeroase regiuni ale țării.
Economic
Foștii salariați care au desfășurat activități în condiții speciale de muncă au parte de o clarificare importantă privind documentele necesare la pensionare.
Economic
Angajații companiilor de interes strategic care se confruntă cu probleme financiare vor avea mai multe garanții pentru recuperarea salariilor restante.
România
Românii vor putea să își dovedească identitatea, să prezinte permisul de conducere și să confirme adresa de domiciliu direct de pe telefonul mobil.
Economic
Firmele din România vor fi evaluate în funcție de comportamentul fiscal și încadrate în trei categorii de risc: mic, mediu și ridicat.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Peste 3.600 de persoane cu vârsta de cel puțin 65 de ani locuiesc în comune bihorene în care nu figurează nicio farmacie sau oficină farmaceutică. Datele apar într-un studiu recent privind accesul populației rurale la medicamente, realizat pe baza evidențelor Ministerului Sănătății și a recensământului din 2021.