Poliţiştii vin cu sfaturi pentru participanţii la trafic, cu scopul de a-i feri în accidente în care sunt implicaţi motociclişti, mopedişti şi biciclişti.
Rutieriştii bihoreni fac un apel către toţi conducătorii auto, să respecte câteva norme de conduită în trafic, pentru ca circulaţia pe drumurile din judeţ să se poată desfăşura în condiţii normale.
Poliţiştii rutieri au sancţionat peste 150 de conducători auto care nu au respectat limitele legale de viteză.
Poliţiştii de la Rutieră au sancţionat joi 99 de pietoni surprinşi în timp ce traversau neregulamentar, 107 sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 35 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, au fost sancţionate două depăşiri neregulamentare, iar 55 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.
Un cititor ne-a transmis imaginile surprinse in traficul din Oradea in care un sofer grabit se urca pe trotuar pentru a depasi.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
România va avea o reprezentată în juriul uneia dintre cele mai mari competiții din elita dansului sportiv - Dance World Cup 2026.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un nou miting pentru susținerea lui Viorel Pașca s-a desfășurat în seara zilei de duminică, 5 iulie.
BIHON Sport local
Un grup de componenți ai secției de lupte a LPS Bihorul - CS Gladiatorul Oradea a participat la turneul internațional de la Dunajska Streda (Sovacia).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incident mai puțin obișnuit în timpul unei investigații privind plecarea de acasă a unei adolescente dintr-o comună din Bihor.
Economic
Apicultorii din România vor putea accesa, începând din acest an, o nouă schemă de ajutor de stat destinată pentru susținerea sectorului apicol.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Misiunea de transport aerian de organe la care a fost mobilizat elicopterul Black Hawk s-a desfășurat în cursul zilei de sâmbătă, 4 iulie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„Waves Festival” a fost un adevărat „furnicar” și în ziua a doua, mii de persoane bucurându-se de reprezentațiile de sunet și lumini ale artiștilor care au urcat pe cele patru scene.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de sâmbătă, 4 iulie.
Economic
Șoferii și transportatorii vor mai aștepta câteva luni până la intrarea în vigoare a noului sistem de taxare a utilizării drumurilor naționale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comuna Sânmartin a devenit în ultimul deceniu una dintre cele mai dinamice comunități din județul Bihor.
1
Bihon CSM Oradea
Echipa „leilor roșii” a anunțat recent un nou transfer, cel al jucătorului american Bodie Daniel Hume.