Agricultorii bihoreni vor putea depune cererile pentru acordarea de subvenţii în sistem electronic.
În cursul zilelor următoare crescătorii de bovine, ovine şi caprine vor primi subvenţiile.
ORADEA - Vicepreşedintele PDL Bihor, Traian Abrudan, s-a amuzat miercuri pe seama pesediştilor din zona Marghita. Potrivit lui Abrudan, ţiganii din zonă au fost extrem de nemulţumiţi de faptul că staff-ul PSD le-a dăruit minoritarilor ciocolată pe al cărei ambalaj era imprimat un cap de câine. Astfel, ţiganii ar fi intrat la bănuieli, crezând că pesediştii i-au ademenit cu dulciuri destinate animalelor de companie! „Poate că aşa se explică scorul foarte slab al lui Geoană în zona Marghita”, a spus, râzând, Abrudan.
Portocaliii au scos la iveală tertipurile pesediştilor, care le-au replicat de aceeaşi manieră.
Ziua decisivă a alegerilor a provocat pasiuni între militanţii politici din Bihor.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administrația Națională de Meteorologie a publicat vineri prognoza pentru intervalul 12 octombrie – 8 noiembrie 2026. Estimările indică temperaturi apropiate de normalul perioadei în toate regiunile, iar în prima săptămână sunt așteptate precipitații peste medie în sud și în regiunile extracarpatice, în timp ce vestul și nord-vestul țării vor avea un deficit de precipitații.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
4 ani și 2 luni de închisoare, cu executare. Este pedeapsa pe care Tribunalul Bihor i-a aplicat-o, printr-o sentință dată vineri, lui József Rövid, un tânăr de 20 de ani, din Salonta, acuzat că a intrat în locuința unui bărbat de 84 de ani și l-a lovit în cap cu o seceră.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme și o autoutilitară a avut loc vineri, 9 octombrie, pe DN 1, în localitatea Tileagd, pe tronsonul Oradea – Aleșd.
BIHON Sport local
În perioada 16-18 octombrie este programat concursul de ciclism montan în zona Aleșd, pe Valea Gepișului. BikeFest „Valea Gepișului” este o competiție care se va desfășura pe categorii de vârstă: 14-18 ani, 19-29 de ani și peste 30 de ani, atât la masculin cât și la feminin.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Aproape 54 de metri cubi de material lemnos, confiscați faptic sau valoric de polițiștii de la delicte silvice, în urma controalelor efectuate la două societăți comerciale din Bihor
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Numărul incendiilor de vegetație înregistrate în județul Bihor în anul 2026 a depășit deja totalul consemnat pe întreg parcursul anului trecut. Până în data de 8 octombrie, pompierii bihoreni au intervenit la 767 de incendii de vegetație, cu 36,72% mai multe decât în întreg anul 2025.
Cultură
„Euforia” este un spectacol educativ inspirat din fapte reale despre efectele consumului de droguri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
SMURD Bihor aniversează în data de 12 octombrie, 33 de ani de activitate în slujba vieții, perioadă pe parcursul căreia pompierii militari, medicii și asistenții din cadrul acestui serviciu au desfășurat 174.661 de misiuni, salvând și ajutând zeci de mii de oameni.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Modernizarea drumului județean DJ 763, pe tronsonul Padiș – Ic Ponor, a ajuns la un stadiu de execuție de 55%, după cinci luni de lucrări, se menționează într-un comunicat de presă transmis de Consiliul Județean Bihor. Cele mai dificile intervenții, care au vizat pregătirea terenului și consolidarea drumului de munte, au fost în mare parte finalizate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Persoanele private de libertate din Penitenciarul Oradea au luat parte joi, 8 octombrie, la un proiect care a avut în centru prevenirea și depistarea precoce a bolilor infecțio-contagioase.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În data de 12 octombrie, ISU Bihor sărbătorește „Ziua SMURD Bihor” - 33 de ani în slujba vieții, iar data de 13 octombrie este dedicată „Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscurilor la Dezastre” și „Zilei Informării Preventive”.