Aşa cum am anunţat deja în cursul dimineţii de joi, noua structură de conducere a ACS Poli Timişoara îl va avea în frunte pe Florentiu Staicu, actualul director administrativ al Universităţii Politehnica.
Managerul sportiv al celor de la Politehnica Timişoara, Daniel Stanciu, nu a „gustat” prea mult anul 2011. De la tot ce se putea mai bine, perspectiva titlului în premieră, până la perspectiva ca echipa pe care o conduce să joace în cea de a treia ligă, toate acestea Stanciu le-a trăit la maxim. Pentru anul viitor el se gândeşte la viitorul clubului numai împreună cu autorităţile locale.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 23 aprilie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oradea devine, la finalul lunii aprilie, punct de întâlnire între companii aflate în căutare de personal și persoanele interesate de noi oportunități profesionale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Inspectorii sanitar-veterinari din Bihor au intensificat verificările în perioada premergătoare sărbătorilor pascale, iar bilanțul acțiunilor scoate la iveală nereguli serioase în sectorul alimentar și zootehnic.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Oradea, împreună cu procurorii DIICOT au documentat activitatea unui bărbat polonez, în vârstă de 41 de ani, care este cercetat pentru trafic internațional și trafic intern de droguri de mare risc.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de montare a celor 24 de grinzi la pasajul suprateran carea de pe Centura Oradea, la intersecția cu calea ferată care leagă Oradea de Băile Felix au fost demarate în cursul zilei de miercuri, 22 aprilie.
Bihon CSM Oradea
Conform site-ului SO POLO, frații Filip și Martin Gardasevic vor juca din sezonul viitor la echipa A-Polo Sport Management, din Georgia.
FC Bihor
FC Bihor Oradea joacă joi, 23 aprilie, de la ora 17:15, pe Stadionul Iuliu Bodola, cu Sepsi Sfântu Gheorghe în ziua în care creștinii îl sărbătoresc pe Sf. Gheorghe.
România
Ministrul Sănătății a anunțat pe Facebook că parlamentul a aprobat mai multe excepții în cazul neplății primei zile de concediu medical.