BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
Bihon CSM Oradea
„Magicianul” Petar Kovacevic: „Principalul nostru atu a fost grupul, forța jocului colectiv”

„Magicianul” Petar Kovacevic: „Principalul nostru atu a fost grupul, forța jocului colectiv”

De Gavril Nuțiu
la 8 June 2025 08:00 Reactualizat la: 7 June 2025 13:08
1 Comentarii

„Magicianul” Petar Kovacevic: „Principalul nostru atu a fost grupul, forța jocului colectiv”

FOTO: CSM ORADEA
8 June 2025 08:00 Reactualizat la: 7 June 2025 13:08
Antrenorul muntenegrean a făcut minuni în primul său an pe banca formației CSM Oradea. A câștigat titlul de campioană națională și a calificat echipa în Top 8 Water Polo Champions League.
Scris de Gavril Nuțiu - Antrenorul muntenegrean a făcut minuni în primul său an pe banca formației CSM Oradea. A câștigat titlul de campioană națională și a calificat echipa în Top 8 Water Polo Champions League.

Trimite articolul

X
Petar Kovacevic a preluat echipa într-un moment deloc favorabil, după ce a încheiat sezonul precedent pe locul 3 (cea mai slabă clasare din ultimii nouă ani) și a fost eliminată din primul tur în cupele europene. Având în linii mari același lot de jucători, cu doar trei modificări, antrenorul muntenegrean a reușit să schimbe complet fața echipei, redându-i măreția din urmă cu mai bine de un deceniu, când domina cu autoritate poloul românesc. Imediat după debutul sezonului, CSM Oradea a avut o prestație de excepție în Liga Campionilor, izbutind să se califice în grupele principale.
CSM Oradea mai reușise o singură dată o astfel de performanță, sub bagheta unui alt nume de legendă din poloul orădean, Dorin Costrăș. Dar acesta a fost doar începutul. Formația orădeană și-a continuat parcursul formidabil și s-a calificat în Top 8, adică printre cele mai bune opt echipe ale Europei. Nicio echipă românească nu a mai obținut vreodată un astfel de rezultat.
A urmat însă o perioadă pe care nimeni nu și-o dorea. Toți componenții lotului s-a îmbolnăvit succesiv de pneumonie sau gripă, iar unii dintre ei au suferit diferite accidentări. Întreaga muncă depusă de-a lungul sezonului părea să se năruiască. CSM Oradea a făcut doar figurație la al doilea turneu intermediar din sezonul regulat, reușind cu greu să alinieze 12 jucători valizi în meciurile respective. „Nu există niciun motiv de panică. Trebuie doar să fim sănătoși și să putem să ne antrenăm în formulă completă, iar rezultatele vor reveni”, a afirmat atunci Petar Kovacevic. Iar timpul a dovedit că a avut perfectă dreptate.
CSM Oradea a renăscut în play off. A trecut, cu destulă dificultate, de Dinamo în semifinale și a ajuns în finală, unde a izbutit să-și răpună marea rivală din ultimul deceniu, CSA Steaua București. A fost un succes epic, care a readus titlul național la Oradea după exact zece ani de pauză. Este al zecelea titlu de campioană a României, după cele nouă cucerite în perioada 2006-2015.
Petar Kovacevic a fost desemnat de către Federația Română de Polo cel mai bun antrenor al sezonului.
Reputatul antrenor muntenegrean ne-a acordat un interviu la Aeroportul Oradea, după revenirea din Capitală, de la meciul decisiv al finalei.
JB: Care este secretul rezultatelor extraordinare obținute de echipă în actualul sezon? Cum ați reușit să aduceți echipa la acest nivel valoric?
P.K.: De fapt nu există niciun secret. Este doar rezultatul unei munci sistematice, depusă de toți componenții lotului, de staff-ul tehnic, medical și administrativ. A fost sezon-maraton, cu momente bune și mai puțin bune. Este important că am crezut cu toții în potențialul nostru, în șansele pe care le aveam pentru câștigarea titlului. Susținerea oferită de publicul orădean a contat de asemenea foarte mult. De-a lungul carierei mele am activat la multe echipe de top din Europa, dar nicăieri nu am avut un public atât de atașat de echipă ca aici, la Oradea.
JB: Care au fost punctele forte ale echipei noastre în turneul play off?
P.K.: Principalul nostru atu a fost grupul, forța jocului colectiv. Absolut toți jucătorii au contribuit la acest succes, inclusiv cei care nu prea ies în evidență în statistici. Toți s-au străduit să respecte planul tactic de la fiecare meci, să fie parte din angrenajul echipei. Din această cauză nu voi nominaliza niciun jucător, ci doar grupul, în ansamblul său. Toți la un loc au contribuit la acest succes.
JB: Nu v-a descurajat acea perioadă nefastă din iarnă, când lotul a fost decimat de probleme medicale?
P.K.: Categoric nu a fost o perioadă ușoară, dar cu sprijinul staff-ului medical și cu dăruirea jucătorilor, care au dorit să joace chiar și atunci când nu erau complet refăcuți, am reușit să trecem cu bine peste acele probleme. Un fapt care ne-a ajutat foarte mult a fost amânarea seriei cu Dinamo, din semifinale, cu trei săptămâni. Acele trei săptămâni ne-au fost foarte utile, ne-au permis să ne antrenăm și să pregătim bine meciurile care au urmat.
JB: Vă gândiți deja la sezonul următor, la o eventuală întărire a lotului?
P.K.: În zilele care urmează voi discuta cu conducerea clubului despre acest subiect. Desigur, îmi doresc să ne păstrăm cea mai mare parte a lotului. Vom discuta și despre eventualele modificări.
JB: Veți continua să fiți antrenorul echipei CSM Oradea?
P.K.: Da, bineînțeles. Am semnat prelungirea contractului cu încă doi ani. Sunt foarte fericit la CSM Oradea, sunt mulțumit de sprijinul oferit de conducere, de public.

Trimite articolul

X
Taguri:
antrenor ,
Petar Kovacevic ,
polo
1 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Uoan says:
    June 9, 2025 at 10:30 am

    Un om exceptional!

    Reply
  2. powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Răsturnare de situație la Curtea de Apel Oradea, în cazul unui tată și al fiului său, acuzați de trafic cu „cristal”
    Un bărbat de 50 de ani, din Oradea, și fiul său au scăpat de închisoare printr-o hotărâre definitivă a Curții de Apel Oradea, după ce, în primă instanță, Tribunalul Bihor i-a condamnat cu executare.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Ministerul Mediului taie birocrația pentru protejarea gospodăriilor de animalele sălbatice
    Ministerul Mediului propune modificarea ghidului de finanțare al programului național care sprijină instalarea gardurilor electrice menite să țină animalele sălbatice la distanță de gospodării și culturi agricole.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Grădiniță nouă în Sălacea: tradiția pivnițelor reinterpretată într-un spațiu modern pentru preșcolari
    Comunitatea din Sălacea se bucură de o grădiniță modernă, cu un design cu totul special, care îmbină tradiția locală cu nevoile educaționale ale celor mici.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunt Compania de Apa

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Lege nouă pentru urși: exemplarele periculoase pot fi împușcate, hrănirea lor, interzisă
    Guvernul României a adoptat o ordonanță de urgență propusă de Ministerul Mediului, care modifică radical modul în care autoritățile pot acționa în cazurile tot mai frecvente de atacuri ale urșilor asupra oamenilor și bunurilor.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Pictorul Kristófi János a fost omagiat printr-o expoziţie vernisată cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la nașterea sa
    Casa din Oradea a familiei pictorului Kristófi János va fi marcată printr-o placă memorială.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Centrul Recreativ Multifuncțional Marghita, aproape de inaugurare: o investiție de 23,2 milioane de lei
    Marghita se poate mândri cu un nou obiectiv de agrement și relaxare, Centrul Recreativ Multifuncțional este deschis deocamdată doar pentru cei care doresc să-l viziteze.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.