Alături de fam. Bano Gheorghe
Suntem alături de prietenii noştri fam. Bano Gheorghe în aceste clipe grele pricinuite de decesul scumpului lor tată, socru şi bunic.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La categoria Staţiuni Turistice, Băile Felix s-a clasat pe locul 2.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat de procurorii DNA Oradea cu Dorin Marian Privantu, fost auditor public intern în cadrul Administrației Bazinale de Apă (ABA) Crișuri, a fost admis de Tribunalul Bihor, care a dispus condamnarea acestuia din urmă la un an, 9 luni și 10 zile de închisoare, cu suspendare, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (112 acte materiale).
Cultură
Copiii cu vârste între 9-12 ani sunt invitaţi la un atelier de stop-motion în care vor descoperi cum prinde viață o pictură.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
76 de echipe de la 42 de cluburi afiliate la AJF Bihor vor participa sâmbătă, 16 mai 2026, la Cupa Curățeniei „Mihai Neșu”. Turneul rezervat copiilor cu vârstele între 8 și 13 ani este programat pe Stadionul „Iuliu Bodola” din Oradea, între orele 8:00 și 19:00, iar accesul publicului este gratuit.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cele două incidente s-au produs în cursul zilei de joi, 14 mai, în Oradea și Uileacu de Criș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!