Suntem alături de Claudiu şi Mihaela acum la despariţia soţiei şi sorei dragi DANA UNGUREANU.
Suntem alături de colega noastră Mihaela Gavriluţ şi familia ei, acum când se despart de draga lor soră şi fiică DANA UNGUREANU
Împărtăşim durerea colegei noastre Mihaela Gavriluţ şi a familiei ei, în marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a surorii şi fiicei dragi. Dumnezeu să o odihnească în pace. Sincere condoleanţe Silviu Chiriac şi Cerasela Nergheş.
„Tatăl nostru, celor curăţiţi prin necazurile lumii acesteia pământeşti, Adevărul Tău dăruielte-l lor"
În aceste momente de tristeţe, transmitem un gând de alinare şi mângâiere familiei Ungureanu, la marea durere pricinuită de pierderea norei şi soţiei, celei care a fost DANA UNGUREANU
Ne sunt sufletele împietrite de durere la aflarea veştii dispariţiei premature şi nedrepte a celei care a fost DANA UNGUREANU
Suntem alături de Sebi şi Nina la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a iubiului lor fiu CASIAN
Lacrimi şi durere ne picură în suflete acum când ne despărţim de tine mult iubitul nostru CASIAN
Acum 5 ani, în săptămâna luminată, sufletul bun al tatălui meu DR. DONECEA ANDREI s-a ridicat la cer.
powered by Surfing Waves
FC Bihor
Clubul orădean a remis presei un comunicat sâmbătă, după încheierea play-off-ului din Liga 2. Mai jos vă redăm comunicatul intitulat „Mai mult decât un sezon. Întoarcerea spiritului FC Bihor”, intertitlurile aparținând autorilor.
Cultură
Carneţelul a devenit unul dintre cele mai populare produse ale târgului de carte deschis la Oradea.
BIHON Sport local
La trei zile de la duelul din faza județeană a Cupei României, câștigat de CAO cu 2-0, ACS Transilvania Sport Academy s-a revanșat și a tranșat lupta pentru titlu în campionat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
După cum bine știți, zilele astea se desfășoară la Oradea bine cunoscutul festival Festum Varadinum.
FC Bihor
Echipa antrenată de Erik Lincar a încheiat sezonul cu un rezultat pozitiv pe terenul liderului Corvinul, care revine după 34 de ani în prima ligă. Este primul punct pe care FC Bihor a reușit să-l smulgă hunedorenilor în ultimele două sezoane.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Colectarea separată a deșeurilor poate fi învățată mai ușor atunci când este prezentată într-un mod interactiv.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În ultimii ani, interesul pentru grădinărit și amenajarea spațiilor verzi a crescut considerabil în România.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Atelier premium dedicat femeilor, organizat la Lirian Harmony Center din Oradea
Cultură
Invitații clubului de lectură sunt poeții antologați Egyed Emese, Szántai Lajos şi Andrei Dósa.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat din satul bihorean Galoșpetreu a fost protagonistul unei situații inedite: a furat un cazan de pălincă, l-a transportat cu trenul pe o distanță de 65 de kilometri până în Oradea, unde l-a vândut la centru de colectare a fierului vechi.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea a anunțat că, în perioada 18–29 mai, vor fi desfășurate acțiuni de dezinsecție și tratamente fitosanitare pe raza municipiului, în vederea combaterii insectelor generatoare de disconfort, precum țânțarii și muștele, atât în faza de adult, cât și în stadiul de larvă.