Napoleon Bonaparte, întrebat în exil care a fost cea mai mare zi a lui, el a răspuns: „Cea mai fericită zi din viaţa mea a fost atunci când eram copil şi mergând la Biserică am luat prima Împărtăşanie." JURCA FLOARE, TOLDI IRÉN, ANTALFFY EMIL, SZABO LAJÓS.
Mulţumim tuturor rudelor, prietenilor, vecinilor şi cunoştinţelor, care prin prezenţă şi flori au fost alături de noi la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a dragului nostru tată MACRA LIVIU. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia îndoliată.
Cu nemărginită durere în suflete, facem cunoscut că iubita noastră mamă, soacră şi bunică GAZSÓ ANA în vârstă de 73 ani a trecut în veşnicie lăsându-ne pe noi aici Marcela, Silviu, Coralia şi Marcel.
Ne despărţim cu mare durere în suflet de un om harnic loial, cinstit, cel care a fost DAN VIDICAN şi care va rămâne mereu în sufletele noastre. Dumnezeu să-l odihnească. Raluca şi Viorel Selegean.
Sufletele noastre sunt copleşite de durere în aceste momente grele în care scumpa noastră mamă şi bunică MARIA FILDAN a părăsit această lume. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fiul Nelu cu soţia Rodica, nepoţii Adrian şi Călin cu soţia Dora.
Ne-a fost atât de greu să acceptăm plecarea ta acum 3 ani fără să ne spui nici un cuvânt. Te-ai dus, dragul nostru soţ şi tată ROBOTIN IOSIF, dar bunătatea şi ocrotirea ta ne lipseşte şi ne va lipsi câte zile vom trăi. Vei rămâne veşnic în sufletele noastre!.
Cu adâncă durere în inimi şi nespusă tristeţe în suflete anunţăm trecerea în veşnicie a iubitei noastre mame şi bunici MESAROŞ ANA, în vârstă de 74 ani. Înmormântarea va avea loc, joi 05. dec. 2013, în Ineu de Criş nr.521. Fiul Viorel, soţia Floarea, nepoţii Anca şi Lucian.
Cu durere în suflet anunţ încetarea din viaţă a mamei şi bunicii noastre MESAROŞ ANA. Înmormântarea va avea loc joi 5.dec. 2013, ora 13. Ineu de Criş nr.521. Fiul Florian, soţia Aurica şi nepoţii Florin, Florina şi George. Să-i fie ţărâna uşoară.
Cu durere mare în inimi ne despărţim de un suflet bun care s-a ridicat la cer aproape de Dumnezeu. Ne luăm rămas bun de la o bună mamă şi bunică MESAROŞ ANA. A trăit 74 de ani. Fiica Adriana, soţul Viorel şi nepoţii Andrei şi Georgiana.
Cu adâncă durere în suflet şi nespusă tristeţe în inimă fiica Nae Rocsana împreună cu familia anunţă încetarea din viaţă a mamei sale dragi TOTORCEA MARIA, în vârstă de 78 ani. Înmormântarea va avea loc miercuri 4 decembrie 2013, ora 13 la Capela Haşaş.