Ne vor rămâne în amintire acele momente în care trişti find ne-a înveselit cu simpla apariţie, încurajându-ne şi aducându-ne zâmbetele pe buze. De acuma fiecare 8 Martie va fi mai trist pentru noi, de acum e rândul nostru să-i ducem flori şi să aprindem câte o lumânare şi să zicem cu toţii: Dumnezeu să-l ierte, Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colegei şi prietenei noastre, doamna Dr. Stan (Roman) Ioana îi dorim să-i dea bunul Dumnezeu putere să treacă peste această grea încercare.
SZTUFLAK IULIU
Medicii, asistenţii şi personalul auxialiar al Dispensarului Brusturi, cu durere în suflet aducem un ultim omagiu celui care a fost un medic de o înaltă ţinută profesională, un coleg minunat, un om deosebit, domnul doctor SZTUFLAK IULIU.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
România
Începutul anului 2027 vine cu o combinație avantajoasă de zile libere legale. Cu doar trei zile de concediu, angajații pot avea o vacanță de zece zile consecutive în jurul Anului Nou, Bobotezei și Sfântului Ioan.
Economic
Investițiile străine directe (ISD) atrase de România s-au redus drastic în prima jumătate a anului 2026.
Educație
Bursele sociale ar putea fi acordate doar în lunile în care elevii merg la cursuri, potrivit unei propuneri lansate de Ministerul Educației și Cercetării.
Cultură
Evenimentul aduce în prim-plan patrimoniul cultural rural din România, oferind acces gratuit publicului la muzee sătești, colecții etnografice, case memoriale și biserici de lemn.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Condamnat de mai multe ori pentru furturi, în special de biciclete, un recidivist din Bihor a ajuns din nou în fața judecătorilor pentru o faptă similară. În vârstă de 70 de ani și originar din Galoșpetreu, Tibor Szavó este inculpat într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Marghita, în care este acuzat că, după o zi stropită cu alcool la o petrecere într-o pivniță, a furat o bicicletă din curtea unei case parohiale din Sălacea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 19 august.
Citiți principiile noastre de moderare aici!