Visele şi speranţele noastre s-au spulberat, soarta despărţindu-ne pentru totdeauna prin trecerea în veşnicie a scumpei noastre mame, bunici şi soacre TORJOC ILEANA, 62 ani din Girişul de Criş. Azi în ajunul Învierii Domnului nostru Isus Cristos, când ninge peste mormântul ei cu flori de caişi, amintirea sufletului ei bun şi iubitor rămâne să ne aline dorul şi durerea despărţirii. Chipul ei bun şi iubitor va fi veşnic luminat de candela ce arde în inimile noastre. Îi vom păstra neştearsă amintirea sufletului ei ales. Îl rugăm pe Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fiul Petru, nepotul Radu şi nora Voichiţa.
Torjoc Ileana
Cuvintele nu pot exprima, iar timpul nu poate şterge dorul, tristeţea, lacrimile şi durerea ce s-au aşternut în sufletele noastre în urmă cu 19 ani.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
Economic
Piața terenurilor din România intră într-o etapă în care nu doar locația și suprafața vor conta la stabilirea prețului.
Economic
Schimbarea anotimpului se poate vedea și pe factura la energie electrică. Odată cu venirea toamnei, unele aparate din locuință sunt folosite mai des, iar diferența de consum poate deveni vizibilă de la o lună la alta.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea anunță o nouă serie de intervenții pentru tăierea și doborârea arborilor de pe domeniul public, lucrările fiind programate în mai multe zone ale orașului în perioada 31 august – 4 septembrie.
Bihon CSM Oradea
CSM CSU Raiffeisen Oradea și-a început săptămâna trecută, în deplasare, seria partidelor de verificare din presezon, pe terenul echipei DEAC Debrecen. Meciul s-a încheiat cu victoria „leilor roșii”, scor 86-73.
Educație
Mihai Dimian afirmă, într-o postare pe Facebook, că deși elevii nu vor mai primi burse sociale în vacanțe, numărul celor care vor lua bursă va crește pentru că va mări pragul de venit pentru eligibilitate.
Bihon CSM Oradea
Antrenorul echipei CSM CSU Raiffeisen și al reprezentativei Suediei, Mikko Riipinen, a condus naționala suedeză în meciul din deplasare cu Finlanda, contând pentru Grupa L a calificărilor la FIBA Basketball World Cup 2027.
Citiți principiile noastre de moderare aici!