Adulterul, o necesitate?

Acest fenomen social stârneste destule controverse. Unii îl considera un fapt imoral, religia îl considera pacat, iar altii sustin ca „aventurile” sunt o modalitate prin care indivizii îsi cauta propria identitate sau îsi demonstreaza independenta. Cert este ca adulterul devine o cauza constanta în destramarea cuplurilor, indiferent de vechimea acestora. Daca în trecut casatoriile erau adesea aranjate de parinti, tinerii neavând posibilitatea sa se cunoasca prea bine sau sa traiasca împreuna, rezultau nenumarate incompatibilitati fizice si psihice între cei doi. În acest caz, extraconjugalitatea apare firesc, ca solutie la nevoia de împlinire afectiva.

Astazi suntem însa stapânii deciziilor noastre, casatorindu-ne când vrem, unde vrem si, mai ales, cu cine vrem. Asezam pasiunea, iubirea si satisfactia la baza oricarei relatii, ceea ce face ca adulterul contemporan sa para lipsit de sens. Dar se petrece atât de des, caci si cauzele care-l sustin sunt cu totul altele.

O prima cauza sunt nenumaratele contacte interpersonale pe care le avem. Este aproape imposibil sa nu fim atrasi, la un moment dat, de altcineva. Si atunci spunem direct ca ne dorim o relatie fara obligatii.

O alta cauza este si cea care a ruinat aproape casnicia prietenei mele: maternitatea. Atunci când sotul se simte neglijat, nu-si va face prea multe griji ca se refugiaza în bratele alteia. El nu poate spune ca s-a casatorit cu persoana nepotrivita, ci se asteapta sa aiba o casatorie incitanta, fara a o face incitanta.

În opinia mea, adulterul se petrece întotdeauna mai întâi în gând, si apoi în realitate.