TIMISOARA - Vali Miculescu a fost cel mai periculos jucător al roş-albaştrilor, iar şutul său din finalul primei reprize a lovit bara, când scorul era 1-0 pentru timişoreni. „Păcat că nu am înscris noi în prima repriză.
TIMISOARA - Cele trei partide reuşite de roş-albaştri în „era Fărcaş” ne dădeau speranţe pentru partida din Banat, de unde orădenii s-au mai întors cu un punct în acest sezon, 1-1 cu CFR Timişoara. FC Bihor a pierdut fără drept de apel partida cu Poli II Timişoara, scor 4-0 (1-0).
Mijlocaşul Marius Foro nu este mulţumit de randamentul avut în acest campionat. În returul campionatului trecut a fost unul dintre cei mai buni jucători ai FC Bihor, iar faptul că echipa a ajuns la baraj i se datorează şi lui.
Cu ocazia şedinţei extraordinare a Consiliului Local, aleşii au consfinţit, prin vot, angajamentul mai vechi de a realimenta conturile FC Bihor cu câteva sute de mii de RON.
Antrenorul FC Bihor, Florin Farcaş, va avea serioase probleme în a alcătui primul unsprezece la meciul cu Poli Timişoara II. Cristian Oros şi Filip Lăzăreanu sunt suspendaţi, iar Fele Sandor şi Daniel Lupaşcu acuză probleme medicale.
Traditionala conferinta de presa a FC Bihor l-a adus în fata ziaristilor pe antrenorul Florin Farcas, însotit de fundasul stânga Cosmin Bar, ultimul venit la echipa. Fundasul stânga spune ca FC Bihor nu are voie sa se împiedice de Unirea Dej.
Demarate dupa meciul FC Bihor - Gaz Metan Medias, negocierile cu antrenorul sibian Adrian Vasâi nu au ajuns înca la nici o finalitate. Echipa va fi antrenata în continuare de antrenorii interimari Florin Farcas si Vasile Mare.
La conferinta de presa, cei doi antrenori aveau stari de spirit diferite. Extrem de suparat, Sandor Varo si-a criticat jucatorii: „Parca nici nu am fost pe teren. Rusine! Atât pot sa spun. Toata echipa m-a dezamagit, toti au gresit.
La partida FC Bihor - Gaz Metan Medias a asistat si antrenorul sibian Adrian Vasâi, care ar putea fi numit principal pe banca tehnica a FC Bihor. Antrenorul echipei FC Sibiu trebuia sa dea aseara un raspuns la oferta oradenilor.
powered by Surfing Waves

Cultură

Bookfest ajunge pentru prima dată la Oradea: peste 30.000 de cărți în Sinagoga Sion. Vezi programul evenimentelor
Mari scriitori ai momentului se întâlnesc cu publicul orădean la prima ediţie a Bookfest Oradea.

FC Bihor

Punct câștigat cu multă suferință de FC Bihor! Portarul Iustin Chirilă a fost omul meciului!
FC Bihor și-a continuat periplul prin țară și după ce marți a ieșit victorioasă în Cupa României la Miercurea Ciuc, sâmbătă a jucat la Cetatea Suceava în campionat și și-a păstrat invincibilitatea din ultimele meciuri, scor 2-2.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Ordin de protecție într-un liceu din Bihor. Unui elev i s-a interzis să se apropie timp de un an de un coleg pe care l-a bătut
Judecătoria Beiuș i-a interzis unui elev de 15 ani din cadrul Liceului Tehnologic „Unirea” din Ștei ca, timp de un an, să comunice în orice mod cu un coleg și să apropie la mai puțin de 10 metri de acesta ori la mai puțin de 100 de metri de locuința sa.

BIHON CAO

Anunț de întrerupere furnizare apă pe mai multe străzi din Oradea și în Săldăbagiu de Munte

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă: Începe contractarea serviciilor de alimentare cu apă în Apateu

BIHON CAO

Compania de Apă Oradea introduce livrarea apei cu cisterna în tot județul Bihor

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Investiție de un milion de euro la Salonta: o firmă va produce panouri fotovoltaice și creează 100 de locuri de muncă
O companie din Salonta, specializată în comercializarea panourilor fotovoltaice, va investi aproximativ un milion de euro într-o nouă unitate de producție, care va fi construită în parcul industrial de pe strada Iosif Vulcan.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Bihorean trimis înapoi la închisoare, după un an de la eliberarea condiționată. A evadat de acasă la o bere cu prietenii
Un bărbat de 43 de ani, din satul bihorean Șuncuiș, comuna Finiș, ar putea să se întoarcă în penitenciar din cauza unui gest banal: a mers până la un magazin să bea o bere cu prietenii. 1

Economic

Un nou beneficiu pentru salariați din 2027. Cum pot angajatorii să le suplimenteze pensia
Angajatorii vor putea contribui la conturile de economii și de investiții pentru pensie ale salariaților, beneficiind de facilități fiscale în anumite limite. Măsura este prevăzută de Legea nr. 202/2026, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2027.

Bihon CSM Oradea

Liberț și Tudor, despre provocările noului sezon: „Așteptăm mai mult de la echipe, dar avem încredere că ne putem atinge obiectivele”
Cu o singură etapă înainte de finalul turului din cadrul sezonului regulat, CSM Oradea se află pe locul 1 în Seria C a Diviziei A de handbal masculin, iar CSU Oradea ocupă locul 3 în Seria C a Diviziei A de handbal feminin.

Economic

ANAF schimbă regulile jocului pentru firme: noi indicatori de risc fiscal și controale mai transparente
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pregătește o nouă abordare a controalelor, bazată pe criterii de risc adaptate fiecărui domeniu economic.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Bihorul pierde populație: numărul deceselor a depășit cu peste 100 numărul nașterilor într-o singură lună
Județul Bihor continuă să se confrunte cu un spor natural negativ. În luna august 2026, numărul persoanelor decedate a fost cu 107 mai mare decât cel al copiilor născuți, potrivit datelor privind mișcarea naturală a populației.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

A doua capelă mortuară inaugurată într-o lună în Dobrești. Crâncești are propriul spațiu pentru ceremonii funerare
Locuitorii satului Crâncești, din comuna Dobrești, au la dispoziție o capelă mortuară, după finalizarea construcției.

Cultură

Orădeanul Alexandru Slăvescu a întors trei scaune la Vocea României şi a intrat în echipa lui Smiley
Visul lui de la şase ani s-a împlinit. „Eu aşa emoţii nu am avut niciodată”.