Dupa circa patru luni, în care si FC Bihor si jucatorii au avut numai de pierdut, s-a rezolvat problema fotbalistilor Valentin Miculescu si Daniel Lupascu. Daca primul a apucat sa joace o repriza la Hunedoara, Lupascu a ajuns la o întelegere finala abia luni.
Apăsat de înfrângerea la scor suferită de FC Bihor, antrenorul interimar Florin Fărcaş a încercat să explice insuccesul. „Am început destul de slab, jucătorii noştri au fost prea relaxaţi.
„Roş-albaştrii” nu doar că au pierdut toate cele trei puncte puse în joc, dar s-au mai şi făcut de ruşine, încasând cinci goluri de la o colegă din subsolul clasamentului.
Florin Farcaş a susţinut joi prima conferinţă în calitate de antrenor interimar al FC Bihor. Optimist şi încrezător, Farcaş vrea să profite la maximum de şansa ivită şi speră la un rezultat bun la Hunedoara.
Apropierea meciului cu Corvinul şi eşuarea tratativelor cu Leo Grozavu au determinat conducerea clubului să aleagă varianta interimatului. Responsabili vor fi secunzii lui Kiss, Florin Farcaş şi Vasile Mare.
Negocierile dintre conducerea FC Bihor şi antrenorul Leo Grozavu au intrat într-un punct mort, iar şansele să fie reluate sunt destul de reduse. Situaţia este recunoscută şi de preşedintele Alexandru Toth.
În urma discuţiei dintre preşedintele Alexandru Toth şi Kiss Alexandru, ultimul a acceptat să renunţe la funcţia de antrenor principal. Totuşi, luni, Kiss a condus antrenamentul.
De la Cluj au venit circa 150 de suporteri ai „şepcilor roşii”, care au dominat fondul sonor, câştigând duelul cu „Rebelii orădeni” şi „Stil Rebel”, galeriile orădene.
Meci de importanta capitala pentru FC Bihor. Pe locul 14, cu doar o victorie în acest campionat, fotbalistii oradeni au sansa sa-si mai spele din pacate prin obtinerea celor trei puncte din confruntarea cu U Cluj. Sambata, de la ora 11, pe Stadionul Municipal, FC Bihor întâlneste Universitatea Cluj.
Antrenorul Kiss Alexandru a dezvaluit ca mijlocasul Marius Foro va reveni pe teren la meciul cu U Cluj, dupa o entorsa de glezna suferita în meciul cu Lotus Felix, din Cupa României.
powered by Surfing Waves
Cultură
Mari scriitori ai momentului se întâlnesc cu publicul orădean la prima ediţie a Bookfest Oradea.
FC Bihor
FC Bihor și-a continuat periplul prin țară și după ce marți a ieșit victorioasă în Cupa României la Miercurea Ciuc, sâmbătă a jucat la Cetatea Suceava în campionat și și-a păstrat invincibilitatea din ultimele meciuri, scor 2-2.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Beiuș i-a interzis unui elev de 15 ani din cadrul Liceului Tehnologic „Unirea” din Ștei ca, timp de un an, să comunice în orice mod cu un coleg și să apropie la mai puțin de 10 metri de acesta ori la mai puțin de 100 de metri de locuința sa.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O companie din Salonta, specializată în comercializarea panourilor fotovoltaice, va investi aproximativ un milion de euro într-o nouă unitate de producție, care va fi construită în parcul industrial de pe strada Iosif Vulcan.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 43 de ani, din satul bihorean Șuncuiș, comuna Finiș, ar putea să se întoarcă în penitenciar din cauza unui gest banal: a mers până la un magazin să bea o bere cu prietenii.
1
Economic
Angajatorii vor putea contribui la conturile de economii și de investiții pentru pensie ale salariaților, beneficiind de facilități fiscale în anumite limite. Măsura este prevăzută de Legea nr. 202/2026, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2027.
Bihon CSM Oradea
Cu o singură etapă înainte de finalul turului din cadrul sezonului regulat, CSM Oradea se află pe locul 1 în Seria C a Diviziei A de handbal masculin, iar CSU Oradea ocupă locul 3 în Seria C a Diviziei A de handbal feminin.
Economic
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pregătește o nouă abordare a controalelor, bazată pe criterii de risc adaptate fiecărui domeniu economic.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Județul Bihor continuă să se confrunte cu un spor natural negativ. În luna august 2026, numărul persoanelor decedate a fost cu 107 mai mare decât cel al copiilor născuți, potrivit datelor privind mișcarea naturală a populației.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Locuitorii satului Crâncești, din comuna Dobrești, au la dispoziție o capelă mortuară, după finalizarea construcției.
Cultură
Orădeanul Alexandru Slăvescu a întors trei scaune la Vocea României şi a intrat în echipa lui Smiley
Visul lui de la şase ani s-a împlinit. „Eu aşa emoţii nu am avut niciodată”.