BUCUREŞTI - George Copos vrea să facă pace cu fanii Giuleştiului înaintea finalei Cupei României, ultimul tren care poate duce trupa lui Lucescu junior în Europa. S-au dus vremurile când fotbaliştii erau alergaţi pe şine!, anunţă Copos pe pagina de internet.

PIATRA NEAMŢ - Cu două etape înaintea finalului Ceahlăul mai are doar şanse matematice de a evolua şi anul viitor în Liga I. Preşedintele nemţenilor, Gheorghe Ştefan, spune că echipa sa nu mai are nicio şansă să se salveze de la retrogadare şi că în vară la Piatra Neamţ va fi o adevărată revoluţie.

ITALIA - Simbolul Milanului, Paolo Maldini uimeşte lumea fotbalului. În vârstă de 38 de ani, Maldini va avea ce povesti nepoţilor la gura sobei pentru că duminică a jucat contra celor de la Catania meciul 600 în Serie A.

BUCUREŞTI - Gheorghe Constantin anunţă surprize mari în arbitrajul românesc. Arbitrii din Liga I vor învăţa la vară de la maestrul Pierluigi Collina, iar la toamnă vor avea baremuri de o mie de euro pentru fiecare meci şi interdicţia de a mai intra în contact cu oficialii cluburilor.

CRAIOVA - Universitatea Craiova i-a transferat, luni, pe jucatorii Andrei Prepelita si Ciprian Tanasa, de la FC Arges, cei doi fotbalisti semnand deja contractele cu clubul din Banie pentru suma de un milion si jumatate de euro.

CLUJ NAPOCA - Formatia CFR Cluj si-a asigurat matematic prezenta in Cupa UEFA, dupa ce a invins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa Gloria Bistrita, in etapa a XXXII-a a Ligii I.

SPANIA - Barcelona a continuat seria insucceselor in "saptamana neagra" si a terminat la egalitate, scor 1-1, pe teren propriu, cu Real Betis Sevilla, iar Real Madrid ramane lidera in Spania.

BUCUREŞTI - Steaua Bucuresti a castigat, cu scorul de 3-0 (1-0), meciul disputat, duminica, in deplasare, impotriva formatiei FC National, pastrandu-si locul secund dupa etapa 32.

BUCUREŞTI - Directorul general al FC Rapid, Constantin Zotta, crede ca antrenorul Razvan Lucescu va parasi formatia giulesteana la finalul acestui sezon, cand ii expira actualul contract.

powered by Surfing Waves

Ştiri sportive

Luptătorul orădean Füzi Albert a triumfat în Cupa României la categoria de vârstă 15 ani
La Călărași s-au desfășurat în perioada 29-31 octombrie întrecerile Cupei României la lupte greco-romane la categoria de vârstă 15 ani.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Accident mortal pe Calea Borșului din Oradea. Un biciclist și-a pierdut viața după ce a fost lovit de o mașină
Un accident rutier mortal s-a produs în seara zilei de 1 noiembrie, pe Calea Borșului din Oradea. Un biciclist a fost acroșat de un autoturism, iar în urma impactului acesta a decedat.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Sacul albastru este destinat exclusiv colectării hârtiei și cartonului!
AVE ROMÂNIA reamintește utilizatorilor serviciului de salubrizare că sacii albaștri sunt destinați exclusiv colectării separate a deșeurilor de hârtie și carton.

BIHON CAO

Anunț de întrerupere furnizare apă pe mai multe străzi din Oradea și în Săldăbagiu de Munte

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă: Începe contractarea serviciilor de alimentare cu apă în Apateu

BIHON CAO

Compania de Apă Oradea introduce livrarea apei cu cisterna în tot județul Bihor

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Dr. Isabela Govor – Terapii personalizate și o abordare individuală a sănătății, la Centrul Medical Lirian Oradea
Fiecare organism este diferit, iar îngrijirea sănătății trebuie să țină cont de particularitățile fiecărei persoane.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Sisteme fotovoltaice industriale – soluția inteligentă pentru reducerea costurilor energetice, cu Electro Expert Vest One!

Bihon CSM Oradea

Kris Richard își continuă seria recordurilor. A depășit borna de 4.000 de puncte înscrise în competițiile interne
Căpitanul echipei CSM CSU Raiffeisen, Kris Richard, stabilește noi recorduri.

BIHON Sport local

Liga 4 Bihor: A „plouat” cu goluri la Ștei. Crișul Aleșd a obținut prima victorie în campionat
În etapa a 9-a s-a jucat două derby-uri cu implicații în lupta pentru locurile de play-off. Sâmbătă, CS Vadu Crișului și Club Atletic Oradea au terminat la egalitate, fără goluri, iar duminică Foresta Tileagd și-a continuat seria succeselor.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Oradea, sub lumina miilor de candele de Luminație. Mii de oameni au venit să-și pomenească morții la cimitir
Ziua de 1 noiembrie, cunoscută și ca Luminația, a adunat mii de orădeni la cimitir, într-un moment de profundă reculegere și aducere aminte a celor dragi care nu mai sunt printre noi.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Încă 124 de milioane de lei pentru laptele, cornul și merele elevilor

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Crimă la 15 ani. Un minor a fost arestat după ce l-a ucis pe un bărbat din Lăzăreni în locuința acestuia
Un minor de 15 ani, din Bihor, a fost arestat pentru 30 de zile pentru omor. Mandatul a fost emis sâmbătă, în jurul orei 14:00, de către un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor. 6

Cultură

Patru decenii de la spectacolul „Amadeus”, pus în scenă de regizorul Alexandru Darie la Oradea
La 40 de ani de la premiera din 1986, spectacolul „Amadeus” de la Teatrul de Stat din Oradea rămâne unul dintre reperele teatrului românesc de dinainte de 1989.