Premiera spectacolului „Amadeus”, de Peter Shaffer, a avut loc la 12 iunie 1986, la Teatrul de Stat din Oradea (azi Teatrul Regina Maria). Regia i-a aparținut lui Alexandru Darie, în vârstă de 26 de ani, pe care Dicționarul Multimedia al Teatrului Românesc (DMTR) îl consideră debutul său real. Montarea a fost un succes, dar a avut mult de suferit din cauza cenzurii comuniste.
Alexandru „Ducu” Darie ajunsese la Oradea în 1983, alături de actorul Cristian Șofron, iar directorul Mircea Bradu obținuse şi transferul scenografei Maria Miu, soţia regizorului. Potrivit DMTR, tânărul regizor fusese „pedepsit” după ce două dintre spectacolele sale, între care Jolly Joker de Tudor Popescu – un spectacol anti-dictatură, fuseseră tăiate de cenzori. Șansa de a se reabilita a venit odată cu ideea unui spectacol în onoarea veteranului Ion Mâinea, distribuit în rolul lui Salieri. Cristian Șofron l-a jucat pe Mozart, iar Cristina Șchiopu pe Constanze. Din distribuţie au mai făcut parte: Nicolae Toma, Laurian Jivan, Emil Sauciuc, Marcel Popa, Marcel Segărceanu, George Voinese, Ileana Iurciuc, Mariana Vasile.
Regizorul Alexandru Darie a citit în piesa lui Shaffer și o poveste despre putere, la fel de actuală în România anilor ’80 ca în Viena imperială. Spectacolul a pus accent pe memoria lui Salieri și pe masoneria lui Mozart și a lui Iosif al II-lea. Alexandru Darie a mers dincolo de rivalitatea dintre Mozart și Salieri și a pus în prim-plan, în spectacol, iubirea lui Mozart pentru Constanze, greutățile, boala și moartea care îl încercau, precum și tema memoriei și a timpului, piesa fiind construită din amintirile unui Salieri bătrân, care își mărturisește invidia față de Mozart și rolul avut în îndepărtarea lui de la curte. Ion Mâinea, Cristian Şofron şi Cristina Şchiopu se impun în spectacol prin interpretări remarcabile.
„Mi-a venit idea după ce am citit mult despre Mozart. M-a șocat contrastul dintre muzica sa sublimă și bufoneria vulgară din scrisorile sale. Sunt adesea criticat pentru că îl portretizez ca pe un imbecil, dar pentru mine e vorba despre partea copilăroasă a firii sale: scrisorile lui par scrise de un copil de opt ani. La micul dejun scria aceste rânduri puerile, obscene, verișoarei lui; iar până seara termina o capodoperă, în timp ce făcea conversație cu soția sa”, spunea Peter Shaffer într-un interviu cu Anna Tims, publicat în The Guardian.

Alexandru Darie, Maria Miu, Cristian Şoforn Foto: Caiet program
Scenografa Maria Miu a creat spectaculoasele costume şi decorurile pictate în trompe l’oeil, o tehnică artistică ce creează o iluzie optică puternică, făcând ca o suprafață bidimensională (cum ar fi un perete, o pânză sau un tavan) să pară tridimensională. Pasiunea lui Alexandru Darie pentru arta luminii a fost materializată în sepctacol de Iosif Balogh și Vasile Blejan.
Repetițiile au început înainte ca teatrul să primească aprobările oficiale sau drepturile de la Shaffer.
„Repetiţiile şi spectacolele cu Amadeus au fost o desfătare profesională. Am lucrat interns, dar n-am simţit oboseala – avea Ducu un fel al lui special de a repeta, de a lucra cu oamenii – te făcea să te simţi nu numai bine, dar şi important, indispensabil. Am fost, în acel spectacol de referinţă pentru Oradea – şi după cum ştim, şi pe plan naţional – parteneri în adevăratul înţeles al cuvântului cu Ion Mâinea şi Cristi Şofron. Salieri şi Mozart. Eu o interpretam pe Constanze, soţia lui Mozart, controversata şi fericit-nefericita lui soţie…”, mărturisea Cristina Şchiopu. (Elisabeta Pop: „Istorii şi isterii teatrale”, Editura Nigredo, Arad, 2003).
Cu şi fără drepturi de autor
După premieră, Ion Mâinea și-a rupt un picior, iar reprezentațiile au fost amânate până în toamnă. O fotografie din spectacol a fost publicată în România literară, lucru care a atras atenția cenzorilor, iar spectacolul a fost interzis până la obţinerea drepturilor de autor. Spectacolul a revenit după ce drepturile au fost cumpărate, pe căi ocolite printr-o corespondenţă cu Peter Shaffer, pentru o sumă simbolică.
Despre Amadeus şi cei trei repartizaţi la Oradea – Alexandru Darie, Maria Miu şi Cristian Şofron – Doina Papp scrie, în cartea „Alexandru Darie – Spectacole de poveste” (Editura Nemira, 2019), următoarele: „Trecuseră deja peste un hop, spectacolul oprit de cenzură pentru aciditatea lui satirică, iar Alexandru Darie devenise personajul zilei. Nu ştim ce va fi zis despre asta tatăl, celebrul actor Iurie Darie de la Teatrul de Comedie Bucureşti (mare discreţie în această relaţie!), dar ceilalţi, prietenii, apropiaţii aveau motive să se teamă pentru cariera lui viitoare, de vreme ce fusese atât de repede luat la ochi. La douăzeci şi ceva de ani însă, nu ţi se face aşa de uşor frică, astfel încât cei trei par că scrutează pe gânduri viitorul.”

Cristina Şchiopu, Cristian Şofron, Laurian Jivan şi Ion Mâinea Foto: arhivă teatru
Spectacolul a avut 18 reprezentații la Oradea și a mers în turneu şi la București, la sala Majestic. Secția de critică a Asociației Teatrale din România a vrut să-l premieze drept cel mai bun spectacol al anului, dar vicepreședinta Consiliului Culturii și Educației Socialiste, Tamara Dobrin, a respins categoric propunerea.
Cronicile vremii au fost elogioase. Dumitru Chirilă a scris în revista Familia despre o dezbatere „cu nerv și emoție”, iar Victor Parhon, în revista Teatrul, a apreciat maturitatea regizorului.
„Cum lupta dintre valoarea autentică şi impostură a fost şi rămâne întotdeauna în actualitate, cum în această confruntare se reflectă câte ceva din zbuciumul umanităţii pentru apărarea propriei condiţii, ne explicăm audienţa de care se bucură piesa (Amadeus, n.red.). Însumând toate aceste vicisitudini înfruntate de omul de geniu şi configurând prin ele un destin tragic, spectacolul lui Alexandru Darie devine o dezbatere tăioasă pe amintita temă a înfruntării dintre valoare şi mediocritate, dar o dezbatere care nu se cantonează în abstracţiuni sau scheme. Proba evidentă a talentului, opera tânărului regizor are viaţă, are nerv, are emoţie, se receptează în egală măsură cu mintea şi cu simţirea, într-o cu totul remarcabilă conlucrare. Decorul semnat de Maria Miu (ca şi costumele de altfel) este o realizare de excepţie, a cărei pregnantă personalitate serveşte admirabil spectacolul. Ca în orice spectacol de anvergură, gândirea regizorală se materializează (altfel cum?) în evoluţii actoriceşti de excepţie”, scria Dumitru Chirilă, în revista Familia.
După ce Cristian Șofron a câștigat concursul de la Teatrul Nottara, iar Cristina Șchiopu a părăsit țara, montarea a fost reluată în 1990, cu Oana Mereuță în rolul Constanzei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!