ANGLIA - Portarul care a gafat la majoritatea golurilor primite de Arsenal in acest debut de sezon, Jens Lehmann, nu se teme ca si-ar putea pierde locul de titular, decat daca va aparea un Superman care sa il priveze de acest lucru.
BUCURESTI - Oficialii dinamovisti au organizat, joi, o conferinta de presa in care a fost prezentat noul antrenor al echipei, italianul Walter Zenga. Tehnicianul italian a declarat ca este bucuos pentru ca "a revenit acasa" si spune ca fanii il vor primi cu siguranta cu bratele deschise.
BUCURESTI - Fotbalistul Gabriel Bostina, pus pe lista de transferari de finantatorul stelist Gigi Becali, a declarat, joi, agentiei MEDIAFAX, ca nu poate confirma "deocamdata" un transfer la Dinamo, lasand astfel sa se inteleaga ca se afla in negocieri cu gruparea "alb-rosie".

BUCURESTI - Antrenorul Stelei, Gica Hagi, a declarat ca debutul Stelei in mandatul sau nu a fost unul tocmai convingator din cauza accidentarilor si a presiunii pe care calificarea in Liga Campionilor o punea pe umerii sai, dar si pe cei ai jucatorilor.

BUCURESTI - Antrenorul Gheorghe Hagi a condus, miercuri seara, un antrenament la care au luat parte 16 jucatori, lipsind cei opt fotbalisti convocati la echipele nationale, accidentatii Radoi, Plesan si Ghionea, dar si Cornel Cernea, al carui tata a decedat luni.

BUCURESTI - Presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, miercuri seara, ca l-a sfatuit pe Gigi Becali sa-l cumpere pe Vasile Buhaescu de la SC Vaslui, spunand despre acesta ca in maxim doi ani va ajunge in nationala Romaniei.

BUCURESTI - Finantatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri, ca partida cu Rapid din 16 septembrie, din etapa a VII-a a Ligii I, este un meci important, dar ca adevaratul derbi ramane intalnirea cu Dinamo.

BUCURESTI - Asa cum Onlinesport a anuntat, in exclusivitate, inca de duminica, oficialii dinamovisti l-au convins pe Walter Zenga sa preia postul de antrenor principal al echipei, dupa ce Ioan Ovidiu Sabau a declinat aceasta oferta.

BRASOV - Tehnicianul Razvan Lucescu a declarat, marti, dupa calificarea echipei sale, FC Brasov, in saisprezecimile Cupei Romaniei ca va ramane sa antreneze la poalele Tampei, informeaza Realitatea TV.

ANGLIA - John Terry, Frank Lampard, Steven Gerrard si Owen Hargreaves au lispit de la primul antrenament al reprezentative Angliei in vederea meciurilor din preliminariile EURO 2008 pe care nationala Albionului le va disputa impotriva Israelului si Rusiei.

powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Comunicat de presă
Comunicat de presă privind lansarea proiectului „Tabere școlare și preșcolare pentru creșterea participării la educație a copiilor, în comuna Sălacea, județul Bihor”, cod SMIS 355656

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Ce facem astăzi, 28 aprilie în Oradea?
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 28 aprilie.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Fost polițist de frontieră din Bihor, condamnat definitiv pentru contrabandă și dat în urmărire
Daniel Ionuț Feher, fostul polițist de frontieră implicat în incendierea unei mașini în Oradea, a fost dat în urmărire națională, de această dată în urma unei condamnări într-un dosar de deținere de țigări de contrabandă, conducere fără permis și evadare.

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă Oradea

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Program nou de funcționare la Ștrandul Ioșia. Care sunt tarifele ș cine are gratuitate
Începând cu 1 mai 2026, Ștrandul Ioșia din Oradea își modifică programul de funcționare.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Vreme schimbătoare în Bihor de 1 Mai: temperaturi mai scăzute și ploi la final de aprilie și început de mai
Vremea va continua să fie schimbătoare pe parcursul următoarelor două săptămâni, cu intervale mai reci, în special pe timpul nopților, dar și cu zile în care valorile termice vor atinge și chiar depăși 22 - 23 de grade în unele zone.

România

Prima reacție a lui Bolojan la adresa moțiunii de cenzură: „Cei care au generat această criză să găsească soluția”
Moțiunea de cenzură anunțată de PSD și AUR a generat o reacție critică din partea lui Ilie Bolojan, care pune sub semnul întrebării nu doar oportunitatea demersului, ci mai ales lipsa unei alternative guvernamentale clare.

Economic

ANAF anunță bonificații pentru zeci de mii de români care și-au plătit impozitele anticipat
Un număr semnificativ de români care și-au achitat din timp obligațiile fiscale au fost recompensați financiar, potrivit unui anunț făcut luni de Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Educație

Elevii bihoreni, provocați să gândească financiar: competiția CECCAR ajunge la a IV-a ediție
Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), a organizat cea de-a IV-a ediție a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, un demers care își propune să apropie elevii de realitățile economice și de importanța gestionării responsabile a resurselor financiare.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Operațiunea Jupiter. Magazin clandestin cu produse contrafăcute, descoperit în Oradea, în urma a 3 percheziții
Un magazin clandestin cu zeci de articole vestimentare și de încălțăminte, în valoare de peste 30.000 de lei, a fost descoperite cu ocazia a trei percheziții făcute, luni, în Oradea de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE) Bihor. 1

Cultură

„Lumina ce o ducem mai departe”, expoziție itinerantă a fotografilor Emil Pușcașu şi Liviu Florin Cionca
Expoziţia cuprinde o serie de peste 30 de fotografii vechi, reprezentând chipuri ale locuitorilor din Valea de Sus, comuna Câmpani.

România

Bătălia pentru 233: calcule tensionate și voturi decisive pentru căderea Guvernului Bolojan
Criza din Parlament se intensifică după ce reprezentanții Partidului Social Democrat (PSD) și Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) au anunțat în cursul zilei de luni, 27 aprilie au anunțat că vor depunde o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan.