Egiptul a rămas şi miercuri evaziv asupra posibilităţii de a deschide punctul de trecere de la Rafah pentru a le permite palestinienilor din Fâşia Gaza să se refugieze din faţa blocadei şi bombardamentelor intense asupra acestei enclave aflate sub asediul armatei israeliene după ce gruparea islamistă Hamas a atacat de acolo Israelul.
Singura centrală electrică din Fâşia Gaza şi-a încetat miercuri funcţionarea din lipsă de combustibil, a anunţat şeful Autorităţii pentru Energie din enclava palestiniană, la două zile după decizia Israelului de a sista livrările de combustibil şi electricitate în urma atacului militanţilor Hamas, transmit AFP, dpa şi agenţia iordaniană Petra.
powered by Surfing Waves
România
Premierul a susținut într-un interviu acordat la PRO TV la știrile prezentate de Andreea Esca, în cursul serii zilei de marți, 21 aprilie, că a discutat cu președintele Nicușor Dan și i-a transmis că nu va demisiona.
România
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat a fost audiat și a fost pus sub acuzare într-un dosar al Parchetului Militar.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Peste 400 de muniții din al Doilea Război Mondial, distruse în trei explozii controlate de ISU Bihor
Misiunea de distrugere a munițiilor s-a desfășurat în cursul zilei de marți, 21 aprilie, în locul numit „Pășunea Mierlău” din comuna Hidișelu de Sus.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Investiția este susținută prin Planul Național de Redresare și Reziliență și vizează adaptarea infrastructurii hidrotehnice la condițiile actuale de risc și climă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de marți, 21 aprilie.
România
Președintele PNL, premierul Ilie Bolojan, a anunțat că partidul pe care îl conduce va începe discuții cu grupurile politice care susțin actualul guvern - USR, UDMR și grupul minorităților naționale - pentru a clarifica în ce formulă ar putea funcționa un guvern minoritar.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Municipiului Oradea semnalează apariția unor comportamente iresponsabile care au afectat recent zona lacului din Parcul Petőfi.
2
România
Președintele Nicușor Dan se va consulta, miercuri, 22 aprilie, la Palatul Cotroceni, cu liderii coaliției de guvernare.
Cultură
389 autori din 57 de țări au participat la cea de a 10-a ediție a singurului circuit de artă fotografică din România.
BIHON Sport local
Reputatul arbitru orădean Adrian Alexandrescu a sărbătorit Paștele pe marginea bazinului, întrucât în perioada 7-13 a fost delegat de World Aquatics la Cupa Mondială, Divizia 2, desfășurată în Malta.