Cel puţin 24 de oameni şi-au pierdut viaţa şi 30 au fost răniţi în explozia unei bombe în oraşul Peshawar, situat în nord-vestul Pakistanului. Atentatul a avut loc în holul unui hotel.

Grecia va fi paralizată marţi de o greva generală de 24 de ore. Sectorul transporturilor, dar şi cel al serviciilor vor fi serios perturbate pe întreg teritoriul ţării.

ITALIA - Prostituatele din orasul italian Padova vor sa-i despagubeasca pe clientii care au fost amendati de politie dupa ce au apelat la serviciile lor.

PORTUGALIA - Trei afacerişti şi un prieten de familie oferă aproape patru milioane de euro pentru orice informaţie care ar duce la găsirea micuţei Madeleine McCann, dispărută în urmă cu 10 zile în Portugalia.

ANGLIA - Viitorul sef al Guvernului de la Londra, Gordon Brown, a respins ideea unei retrageri imediate a trupelor britanice din Irak. El a facut aceasta precizare intr-o dezbatere televizata cu doi dintre posibilii sai contracandidati pentru postul de presedinte al Partidului Laburist.

ALASKA - Un vas de croazieră american a eşuat în apropiere de coasta statului american Alaska, la sud-vest de oraşul Juneau. Agenţia de presă France Presse a anunţat că toţi cei 248 de pasageri au fost evacuaţi.

PAKISTAN - Atmosferă de război în oraşul pakistanez Karachi, unde 40 de oameni şi-au pierdut viaţa şi 150 au fost răniţi în urma violenţelor din ultimele zile. Magazinele au rămas închise, iar mijloacele de transport nu mai circulă.

PALESTINA - Prim-ministrul palestinian Ismail Haniyeh a acceptat demisia ministrului de Interne. Retragerea demnitarului vine pe fondul violenţelor din Fâşia Gaza, unde şase oameni au fost ucişi şi 15 au fost răniţi în confruntările dintre Hamas şi Fatah.

RUSIA - La Moscova au loc, zilele acestea, cele mai dure discuţii organizate în ultimul deceniu între Rusia şi Statele Unite, după cum comentează presa internaţională.

powered by Surfing Waves

Cultură

„Higheghe și vin”, la Oradea: dans, muzică și tradiții bihorene în Piața Unirii
Vioară cu goarnă, dobă, port popular și vin bihorean: Piața Unirii din Oradea a fost joi gazda celei de-a doua ediții „Higheghe și vin”.

Economic

Bursa românească sfidează turbulențele economice: BET a crescut cu aproape 33%
Piața de capital din România a înregistrat o evoluție pozitivă în primul semestru din 2026, în ciuda unui context economic intern dificil și a incertitudinilor de pe piețele internaționale.

Cultură

Păianjeni „fără păianjen”: expoziție cu exoschelete abandonate de tarantule, deschisă la Muzeul Oraşului Oradea
Piesele expuse provin din colecția Vivariului muzeului și din expozițiile temporare „Taranterra”.

BIHON CAO

Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în mai multe zone din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

Economic

AI intră în finanțe, dar omul rămâne la butoane. Valentin Ionescu: „Nu informația va face diferența, ci întrebarea”
Inteligența artificială schimbă deja modul în care lucrăm, luăm decizii și accesăm serviciile financiare, însă progresul tehnologic nu face inutilă pregătirea oamenilor.

Economic

De la o idee pornită într-o spălătorie la un centru de un milion de euro în Oradea. Kärcher Center AMOVI SERV are o nouă casă
Povestea Kärcher Center AMOVI SERV din Oradea a început, în urmă cu 15 ani, într-o spălătorie auto. De acolo avea să pornească un business care, astăzi, înseamnă o investiție de un milion de euro.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

AnimaWings suspendă toate zborurile regulate. Ce se întâmplă cu ruta București–Oradea
Pasagerii care călătoresc între Oradea și București cu AnimaWings sunt afectați de problemele operaționale ale companiei aeriene, care a anunțat suspendarea zborurilor regulate până pe 25 octombrie 2026. Măsura vine după ce, în această săptămână, o cursă București–Oradea a fost anulată, iar următorul zbor a fost reprogramat. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Aproape 1,1 milioane de lei în plus pentru exproprierile la drumul dintre Centura Oradea și A3, terminat în urmă cu doi ani
La mai bine de doi ani de la finalizarea lucrărilor și punerea în folosință, Guvernul a aprobat, în ședința din 1 octombrie, suplimentarea cu 1,09 milioane de lei a fondurilor pentru despăgubirea proprietarilor afectați de coridorul de expropriere necesar realizării proiectului „Legătură Centură Oradea (Girația Calea Sântandrei) – Autostrada A3 (Biharia)”.

Educație

Emoții și forfotă la Universitatea din Oradea: 22.000 de studenți încep noul an universitar
Universitatea din Oradea și-a deschis, joi, 1 octombrie porțile pentru un nou an universitar. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Adjunctul șefului Parchetului Oradea a promovat la Parchetul Bihor. Un procuror DIICOT va activa la Parchetul Curții de Apel Oradea
Consiliul Superior al Magistraturii a afișat rezultatele concursului de promovare efectivă în funcții de execuție a procurorilor, organizat în perioada martie - septembrie 2026.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Orădenii pot depune din nou cereri pentru obținerea certificatelor de urbanism. Deocamdată fără solicitări în regim de urgență
Printr-un comunicat de presă, Primăria Oradea anunță că, începând din 2 octombrie, se reia activitatea de depunere a cererilor pentru eliberarea certificatelor de urbanism.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Nu mai căuta jobul doar online! Angajatorii te așteaptă față în față la Oradea Job Expo
Ai nevoie de un loc de muncă sau te gândești să faci o schimbare profesională? În luna octombrie, Oradea Job Expo îi aduce față în față pe cei care își caută un loc de muncă și angajatorii din Bihor care recrutează.