BANGLADESH - Cel puţin 50 de persoane au murit după ce un autobuz a luat foc în oraşul Comilla, a anunţat poliţia din Bangladesh.
SRI LANKA - O explozie s-a produs într-un autobuz în sudul statului Sri Lanka, opt civili fiind ucişi şi alţi circa 50 răniţi. Este vorba despre cel de-al doilea atac de acest gen în doar două zile, a anunţat poliţia, citată de Reuters.
CANADA - Acoperişul gonflabil al stadionului British Columbia Place din Vancouver, Canada, s-a prăbuşit aseară din cauza cantităţii mari de lapoviţă care s-a depus pe el. Acoperişul era menţinut la înălţimea proiectată numai prin presurizare.
GERMANIA - Justiţia germană a deschis o anchetă despre nouă companii, bănuite de corupţie în cadrul programului "petrol contra hrană" din Irak, a declarat Parchetul din Frankfurt pentru ediţia de vineri a cotidianului Tagesspiegel, relatează AFP.
SUA - Cazul unei fetiţe de nouă ani care suferă de o afecţiune gravă a creierului şi căreia părinţii i-au oprit creşterea stârneşte controverse în Statele Unite.
SUA - Fostul preşedinte american George H.W. Bush, în vârstă de 82 de ani, a fost supus unei artroplastii la şoldul drept, intervenţie chirurgicală încheiată cu succes, au anunţat, joi, reprezentanţii clinicii Mayo din Rochester Minnesota, informează Reuters.
SUA - Preşedintele american, George W. Bush, va anunţa săptămâna viitoare noua strategie pentru Irak, menită să pună capăt violenţei endemice din această ţară.
SUA - Cotaţia petrolului a ajuns sub 56 de dolari barilul, după încheierea ultimei şedinţe de tranzacţionare la Bursa din New York
SUA - Divergenţele dintre Statele Unite şi Germania, declanşate ca urmare a opoziţiei fostului cancelar Gerhard Schroeder faţă de ofensiva americană în Irak, au fost aplanate.
TURCIA - Şapte persoane au murit şi 19 au fost rănite, joi, când un tren de marfă a intrat în coliziune cu un camion care transporta muncitori, în sud-estul Turciei, a anunţat agenţia de stat Anatolia, citată de Reuters.