PAKISTAN - Un incendiu urmat de o busculadă a provocat moartea a 27 de femei şi copii şi rănirea altor 35, într-un sat din centrul Pakistanului. Tragedia a avut loc chiar în timpul unei nunţi, iar printre victime se numără şi mireasa.

CUBA - Liderul cubanez Fidel Castro este foarte bolnav, chiar pe moarte, a declarat directorul naţional pentru informaţii din Statele Unite, John Negroponte, într-un interviu publicat astăzi, relatează Reuters.

CHINA - Un om de afaceri chinez a achizitionat cel mai scump Rolls Royce construit vreodata, un Phantom cu ampatament marit in valoare de 1.660.000 de euro.
Diplomatul sud-coreean Ban Ki-moon, care la 1 ianuarie 2007 va deveni cel de-al optulea secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, a depus vineri jurământul. La festivitate au participat reprezentanţii celor 192 de state membre ale forumului internaţional.

BELGIA - Telespectatorii belgieni au urmărit cu sufletul la gură o ediţie specială a televiziunii publice în care era anunţată, nici mai mult nici mai puţin, decât sfârşitul Belgiei ca stat, după declararea independenţei Flandrei.

ITALIA - Dezbaterea legată de eutanasie a cuprins întreaga Italie după ce Piergiorgio Welby, bolnav de distrofie musculară, a cerut să fie lăsat să moară. Italianul bolnav i-a trimis un material video preşedintelui italian Giorgio Napolitano în care cere să fie eutanasiat.

BRUXELLES - Parlamentul European a semnat, joi, actul prin care se introduce un nou permis de conducere european, destinat să înlocuiască progresiv până în 2033 cele 110 modele existente în prezent în UE printr-un document plastificat unic şi care trebuie reînnoit obligatoriu, transmite AFP.

GAZA - Autorităţile israeliene au închis aseară terminalul de la Rafah, între Egipt şi Fâşia Gaza, pentru a-l împiedica pe premierul palestinian să revină în teritoriu, cu 35 de milioane de dolari.

ANGLIA - Noi persoane audiate de Scotland Yard în Rusia, în cazul uciderii fostului spion Aleksandr Litvinenko. Agenţia de presă Interfax susţine că ofiţerii englezi vor interoga nouă persoane în calitate de martori.

powered by Surfing Waves

Economic

Bolojan: pensiile și salariile ar trebui mărite pentru a compensa scumpirile. Când ar putea crește veniturile?
Premierul interimar Ilie Bolojan consideră că pensiile și salariile din sectorul public ar trebui indexate în 2027, după ce scumpirile din ultimii doi ani au redus puterea de cumpărare. El spune că viitorului Guvern îi va fi greu să mențină veniturile plafonate.

România

Motocicliștii s-ar putea „strecura” legal printre mașinile blocate în trafic. Ce condiții și amenzi prevede noul proiect
Motocicliștii și conducătorii de mopede ar putea primi dreptul de a se deplasa printre mașinile blocate în coloane sau în trafic aglomerat. Un proiect depus la Senat pe 28 septembrie propune introducerea în Codul Rutier a „filtrării traficului” ca modalitate distinctă de deplasare.

Economic

Val de scumpiri la alimente, servicii și produse nealimentare. Prețurile ar putea crește cu până la 20%
Alimentele s-ar putea scumpi în octombrie cu 4-8%, iar cele mai mari creșteri sunt așteptate la lactate. Prețuri mai mari sunt estimate și la carne, servicii, haine, electronice și electrocasnice.

BIHON CAO

Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în mai multe zone din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Oradea Night Run, târg caritabil de carte și spectacole. Descoperă ce poți face în Oradea în acest weekend
Bihon.ro îți prezintă evenimentele care vor avea loc în perioada 2 - 4 octombrie.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Supărat că nu a fost dus la cabinetul medical, un deținut din Penitenciarul Oradea a distrus geamul celulei. Ce pedeapsă a primit
A rupt ramele ferestrelor, a spart geamurile camerei de detenție și doar intervenția colegului de celulă a făcut ca televizorul să nu cadă victimă furiei sale.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Bihor intră în Naționala de Edu Fin: peste 500 de români s-au antrenat pentru ca România să fie mai educată financiar

Cultură

„Higheghe și vin”, la Oradea: dans, muzică și tradiții bihorene în Piața Unirii
Vioară cu goarnă, dobă, port popular și vin bihorean: Piața Unirii din Oradea a fost joi gazda celei de-a doua ediții „Higheghe și vin”.

Economic

Bursa românească sfidează turbulențele economice: BET a crescut cu aproape 33%
Piața de capital din România a înregistrat o evoluție pozitivă în primul semestru din 2026, în ciuda unui context economic intern dificil și a incertitudinilor de pe piețele internaționale.

Cultură

Păianjeni „fără păianjen”: expoziție cu exoschelete abandonate de tarantule, deschisă la Muzeul Oraşului Oradea
Piesele expuse provin din colecția Vivariului muzeului și din expozițiile temporare „Taranterra”.

Economic

AI intră în finanțe, dar omul rămâne la butoane. Valentin Ionescu: „Nu informația va face diferența, ci întrebarea”
Inteligența artificială schimbă deja modul în care lucrăm, luăm decizii și accesăm serviciile financiare, însă progresul tehnologic nu face inutilă pregătirea oamenilor.

Economic

De la o idee pornită într-o spălătorie la un centru de un milion de euro în Oradea. Kärcher Center AMOVI SERV are o nouă casă
Povestea Kärcher Center AMOVI SERV din Oradea a început, în urmă cu 15 ani, într-o spălătorie auto. De acolo avea să pornească un business care, astăzi, înseamnă o investiție de un milion de euro.