Presedintele Liberiei, Ellen Johnson Sirleaf, a depus juramantul, fiind prima femeie presedinte din Africa. Liberia a fost intemeiata ca stat de sclavii eliberati din Statele Unite.

Taiwanezii vor sa afle soarta cateilor în Anul Câinelui. La 29 ianuarie, chinezii vor intra în Anul Câinelui, iar posesorii de animale din Taiwan se grabesc la astrologi pentru a afla ce soarta vor avea îndragitele lor patrupede în noul an.

Presedintele Apple, Steve Jobs, a declarat ca pana la sfarsitul lui 2006 toata gama de calculatoare Macintosh, atat desktopuri cat si laptopuri, vor functiona in jurul procesorului Intel Core Duo, care are doua unitati de procesare independente pe acelasi chip.
Guvernatorul Californiei, Arnold Schwarzenegger, a suferit un accident de motocicleta in duminica timp ce mergea cu fiul sau de 12 ani in atas. Soferul unei masini a iesit cu spatele in strada pe care se deplasa Schwarzenegger, fara sa se asigure, si astfel guvernatorul a intrat in plin in masina, neavand insa viteza prea mare.

Luni dimineata s-a inceput incercarea de a-l trezi Ariel Sharon prin reducerea sedativelor. Medicii au observat ca Sharon poate respira singur acum, desi a fost lasat conectat la aparatele de respiratie pentru mai multa siguranta. Pana la sfarsitul zilei este posibil sa fie evaluata starea sa neurologica.

Cel putin 11 dintre liderii armatei si ai serviciilor de informatii au fost ucisi azi-dimineata intr-un accident aviatic din Iran. Avionul de tip Falcon s-a prabusit in nordul Iranului, langa orasul Orumiyeh, dupa ce unul din motoare s-a oprit.

Dupa ce abia au rasuflat usurati dupa otravirea cu benzen a unuia din cele mai importante rauri, Songhua, chinezii au aflat astazi ca de fapt, de joi si respectiv de miercuri, Raul Galben si raul Xiangjiang au fost poluate grav si nimeni nu i-a anuntat.

powered by Surfing Waves

BIHON Sport local

12 sportivi de la „Maxim Fight Team” participă la „Grand Tournament” de la Satu Mare
Sâmbătă, 3 octombrie, la Satu Mare se desfășoară gala „Grand Tournament 8”, cu meciuri de amatori și semiprofesionisti pe mai multe suprafețe de luptă (inclusiv cușcă pentru MMA).

BIHON Sport local

Prima înfrângere! Lotus Băile Felix a pierdut la scor derby-ul cu liderul Minaur
După 3 victorii și 3 egaluri, Lotus a suferit primul eșec stagional, cei drept unul drastic, în fața liderului, în condițiile în care din minutul 18 a jucat cu un om în minus.

Cultură

Atelier de educaţie muzeală despre Revista „Familia” și Iosif Vulcan
Muzeul Țării Crișurilor Oradea organizează, în perioada 20-23 octombrie, atelierul de educație muzeală „Revista «Familia» și Iosif Vulcan”.

BIHON CAO

Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în mai multe zone din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Lucrări de toaletare și doborâre a arborilor în mai multe zone din Oradea. Unde vor interveni echipele
Primăria Oradea anunță că, în perioada 5-9 octombrie, vor fi efectuate lucrări de toaletare, doborâre a arborilor și, după caz, îndepărtare a cioatelor în mai multe zone din municipiu. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Șefa ANPDPD, reacție despre bolnavii de la Dumbrava: „Nu există o decizie ca persoanele să se întoarcă la domnul Pașca”
Soarta oamenilor de la Dumbrava intră într-o nouă etapă. Șefa ANPDPD, Ana Rădulescu, explică ce urmează pentru aceștia.

Anunturi intreruperi energie electrica

IEE perioada 07.10.2026 - 09.10.2026_PL Beius + PL Sacueni + PL Oradea + PL Alesd

Cultură

„Stări”, expoziţie personală a artisului Horea Sălăgean, o călătorie prin emoții
Expoziţia poate fi vizitată până pe 2 noiembrie, în Crișul Shopping Center Oradea, la etajul I. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Vaccin antigripal 2026: cine îl primește gratuit și cine beneficiază de 50% compensare
A început vaccinarea antigripală pentru sezonul rece. Anumite categorii de persoane pot beneficia de vaccin gratuit, în timp ce altele au dreptul la compensarea unei părți din preț.

Economic

Biletele de tratament pentru pensionarii bihoreni, seria 12. Ce stațiuni sunt disponibile și până când pot fi ridicate
Pensionarii și celelalte persoane care beneficiază de bilete de tratament balnear prin Casa Județeană de Pensii Bihor trebuie să se grăbească să își ridice biletele pentru cea de-a 12-a serie din acest an.

Cultură

Festivalul Național de Artă Naivă, ediția a XIII-a: 20 de artiști expun peste 100 de lucrări în Cetatea Oradea
Eveniment unic în România, festivalul este mai mult decât o expoziție de artă, este o călătorie în inima creativității și a tradiției românești.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Tată acuzat că și-ar fi agresat sexual fiica de 6 ani, achitat de Judecătoria Marghita. Instanța: fapta nu există
Un bărbat din localitatea Buduslău a fost achitat de Judecătoria Marghita într-un dosar în care a fost acuzat că și-ar fi agresat sexual fiica de 6 ani. Instanța a stabilit că fapta nu a existat, astfel că a respins și cererea de despăgubiri formulată de minoră prin avocat.