Consilierii locali orădeni au aprobat în ședința ordinară din 30 aprilie 2026 bugetul de venituri și cheltuieli al Asociației Club Sportiv Fotbalistic Oradea, precum și cotizația Primărie Oradea pentru anul 2026.
Oradea - Exercițiu tactic complex, desfășurat de polițiștii bihoreni, în depoul O.T.L., pentru verificarea mecanismelor de colaborare necesare protejării comunității în situații reale.
În weekend-ul trecut a avut loc la Cernica (Ilfov), Cupa Federației Outdoor, concurs desfășurat sub egida Federației Române de Tir cu Arcul (FRTA), la care au participat 24 de cluburi.
Consilierii județeni bihoreni au aprobat, în ședința ordinară din 30 aprilie, contractarea unei finanțări externe rambursabile de până la 38 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții, bani destinați susținerii unor proiecte majore de infrastructură rutieră din județ.
În cadrul unei conferințe de presă, președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a anunțat decizia de a refuza recepția pentru două investiții rutiere pe raza județului, respectiv modernizarea DJ 795 Salonta – Tinca, lucrările fiind începute în 2022, și drumul de legătură dintre centura Biharia și localitatea Paleu, proiect finalizat anul trecut. 2
Citiți principiile noastre de moderare aici!