Hotărârile definitive pot fi totuși desființate prin exercitarea căilor extraordinare de atac și anume: contestația în anulare, revizuirea sau recursul în casație.
Un economist din secolul al XVII -lea, Jean Baptist Colbert, reprezentant al mercantilismului în economie şi consilier al regelui Ludovic al XIV-lea, spunea că a taxa este similar cu „a prinde gâsca şi a încerca să obții cea mai mare cantitate de pene cu cel mai mic zgomot”.
Potrivit dispozițiilor art. 106 alin. (2) coroborat cu art. 164 alin. (2) din Codul Civil, punerea sub interdicție reprezintă o măsură de ocrotire, care se ia de către instanța judecătorească în situațiile în care o persoană fizică este lipsită de discernământul necesar îngrijirii intereselor sale, datorită alienației sau debilității mintale.
În data de 12.07.2017 va intra in vigoare Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente rutiere.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Traian Bodea, se declară împotriva implicării Consiliului Judeţean Bihor în susţinerea clubului de fotbal Luceafărul.
În cazul în care părţile unui contract de împrumut, nu au prevăzut un termen pentru restituirea împrumutului, împrumutătorul are la îndemână o acţiune prin care poate să solicite instanţei să stabilească un termen de restituire.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În România, proiectele pentru adaptarea la schimbările climatice sunt un labirint de fonduri europene și firme controversate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Curtea de Apel Oradea a pronunțat hotărârea definitivă într-un dosar în care omul de afaceri Ion Govoreanu, alături de mai multe societăți pe care le administra și de patronul unei firme din Satu Mare, István Kosztaczky, a fost acuzat de evaziune fiscală.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Peste 700 de arbori din pădurea stațiunii Băile Felix, județul Bihor, urmează să fie tăiați în cadrul unor lucrări de exploatare forestieră avizate, anunță Direcția Silvică Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea utilizează temporar sala de evenimente Coloseum pentru depozitarea unei părți din mobilierul achiziționat prin fonduri europene, destinat unităților de învățământ din municipiu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prefectura Bihor organizează sâmbătă, 24 ianuarie, ceremonia militară dedicată Zilei Unirii Principatelor Române, eveniment care va avea loc în Piața Unirii din Oradea, la Statuia Regelui Ferdinand I, începând cu ora 12:15.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Majoritatea angajatorilor din județul Bihor au făcut deja pasul către noul sistem digital de evidență a salariaților, REGES-Online.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a produs în cursul zilei de joi, 22 ianuarie.
România
Procurorii din Capitală au deschis o anchetă după mai multe postări apărute în mediul online, vizând discursuri considerate periculoase în context politic.
Bihon CSM Oradea
CSM Oradea a disputat în această săptămână câteva meciuri de verificare în compania echipelor maghiare Szentesi VK și DVSE Debrecen.
România
România cheltuie anual peste 20.000 de lei pentru fiecare deținut, potrivit datelor oficiale ale ANP, care arată cum sunt împărțiți banii publici și ce venituri sunt obținute din munca persoanelor încarcerate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro îți prezintă evenimentele care vor avea loc în Oradea în perioada 23 - 25 ianuarie.