12 elevi de liceu din Oradea şi judeţ au dovedit, în scris, că nu doresc să îşi trăiască viaţa în violenţă. Cei 12 au răspuns provocării unice în ţară, lansată de Poliţia Bihor şi au realizat fiecare câte un eseu cu mesaj despre antiviolenţă, în cadrul campaniei „Şcoala fără violenţă” - şi aceasta unică pe plan naţional, demarată acum şapte ani în judeţul nostru.
Iniţial, a deturnat Ucraina din traseul ei european. Apoi, Euro-Maidanul l-a răsturnat pe omul lui Putin. După care, Putin s-a răzbunat pe noua Ucraină, cu un rapt teritorial. Şi încă nu s-a oprit. Estul Ucrainei e în pericol, iar Europa, inamicul său, e şantajată acum cu gazul rusesc. Cum? Tot prin intermediul Ucrainei! E deranj mare în jurul României!
Concursul municipal de idei din 2007 pentru un simbol al Oradiei se solda cu proiectul unei cruci de 35 de metri, cu beculețe, pe Dealul Ciuperca. Euro-managerul Marcel Boloș plusa cu o capelă și jocuri de lumini pe cruce.
Dintre cele multe procedee de înstrăinare a neamului din locurile sale strămoşeşti, trei sunt cu adevărat hotărâtoare, cu mari şi mârşave şanse de reuşită: îndepărtarea de religie, de limbă strămoşească şi exilarea în ghetourile ignoranţei.
După manifestarea culturală de joi seară, de fapt un protest desfăşurat în faţa Primăriei Oradea, Asociaţia Prietenii Muzeului Ţării Crişurilor, Uniunea Artiştilor Plastici – filiala Oradea, Facultatea de Arte a Universităţii Oradea, Fundaţia Academia Civică – filiala Bihor şiAsociaţia Kiwanis Art – filiala Oradea se adresează Consiliului Local. Membrilor acestui for legislativ local li se cere, motivat, să nu voteze pentru mutarea Muzeului Ţării Crişurilor în Cetate. Şedinţa CL Oradea va avea loc, vineri 4 aprilie, de la ora 16.
Ce este violența? Unde, când și de ce se manifestă ea? Doar câteva din întrebările care ne vin în minte de când cu televizorul, internetul și restul surselor în care violența este de multe ori subiect de prime-time.
Ca om de presă, de ani de zile scriu despre problema Muzeului Ţării Crişurilor, până am ajuns să mă uit la MTC ca la un corp în descompunere.
... 5:43, se aud strigăte de la etajul 4: Nu mai da, te rog.... Nu mă mai lovi... Mă doare!... 7:10, staţia de tramvai din cartier; doi se îmbrâncesc, aproape că se iau la bătaie... 7:25, aproape de şcoală, în tramvai; înjurături şi îmbrânceli, abia dacă pot coborî... 11:01, pauza mare.
Vicele de la Judeţ, udemeristul Kiss Alexandru şi-a dovedit încă o dată măestria în maşinaţiuni politice.
powered by Surfing Waves

România

Conflict pe calendarul școlar: părinții și patronatele din turism cer mai multă vacanță, autoritățile refuză
Anul acesta, școala va începe mai devreme decât până acum: pe 7 septembrie, este propunere ministerului Educației.

România

Pilonul 2 de pensii private: active în valoare de peste 201 miliarde de lei în anul 2025
Banii administrați de fondurile de pensii în beneficiul românilor au atins un maxim istoric, ajungând la 201,6 miliarde de lei la sfârșitul anului 2025, în creștere cu peste 33% față de finalul anului 2024.

România

Vârsta de pensionare, între reguli și excepții: ce se schimbă în 2026
2026 nu aduce aceleași reguli pentru toți cei care se pregătesc de pensie. Vârsta, anii munciți și chiar numărul de copii pot face diferența dintre o ieșire rapidă la pensie și încă câțiva ani de așteptare. Cine are dreptul să se pensioneze și în ce condiții, potrivit noii legi?

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă Oradea

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

România

Tensiuni în Coaliție: PSD cere demisia premierului Bolojan, în pline negocieri tensionate pentru buget
Președintele și Ilie Bolojan au discutat timp de două ore în cursul zilei de luni, 26 ianuarie despre cum ar putea fi pus la punct cât mai repede bugetul național de anul acesta, întârziat deja din cauza tensiunilor apărute în Coaliție.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Un orădean acuzat că aducea cocaină din Spania a fost achitat. Tribunalul Bihor: „Există o îndoială”
Una caldă, alta rece pentru un orădean de 38 de ani, judecat pentru trafic internațional și intern de cocaină.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Ce facem astăzi, 27 ianuarie, în Oradea?
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 27 ianuarie.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Oscilații termice și temperaturi peste normalul perioadei, în Bihor. Vezi prognoza meteo pe următoarele două săptămâni
Vremea va fi schimbătoare pe durata următoarelor două săptămâni (26 ianuarie - 8 februarie), valorile termice maxime vor fi pozitive pe întreg teritoriul, cu excepția zonei montane, iar precipitațiile se vor semnala în majoritatea zonelor aproape în fiecare zi, arată prognoza de specialitate publicată, luni, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Mapamond

Un român a încercat să fure un tren în Austria, dar nu a știut să pornească locomotiva și a rănit o polițistă
Scenele neobișnuite s-au petrecut într-o gară aflată în Austria, unde un român a fost reținut de autorități după ce a încercat să fure un tren.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Turiștii se plâng de starea jalnică a drumului din Stâna de Vale. Ce spun reprezentanții CJ Bihor
Un cititor ne-a trimis la redacție un mesaj prin care dorește să atragă atenția asupra stării deplorabile a drumuluii din stațiunea montană Stâna de Vale, chiar în plin sezon de ski și săniuș. 2

FC Bihor

Doi jucători s-au antrenat luni în premieră cu FC Bihor! Lotul orădean decolează marți spre Antalya!
Atacantul Alexandru Boiciuc și mijlocașul Paul Henri Moussinga s-au pregătit luni după amiază împreună cu noii lor colegi.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Au fost montate primele grinzi la pasajul de lângă ERA. Vezi stadiul lucrărilor
Montarea primelor grinzi ale pasajului suprateran de pe Calea Aradului, una dintre cele mai aglomerate artere din Oradea, la ieșirea spre Arad (DN 79), a început luni, 26 ianuarie 2026.

Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.