Mare dandana pe capul meu! Dintr-o impardonabila lejeritate, am încurcat borcanele din camara administratiei publice Deva. Cu totul eronat, în Insectarul precedent l-am nominalizat pe domnul primar, Mircia Muntean, ca fiind cel care si-a trimes soferul pentru a finaliza un masterat.
Dupa circa zece ani de când lucrez în presa, trebuie sa recunosc ca schimbarea la fata a procurorilor români, si în special a celor încadrati în Departamentul National Anticoruptie, ma surprinde si ma nelinisteste.
Când a aparut Istoria literaturii..., a lui George Calinescu, acel mare eveniment al culturii românesti, autorul uriasului tom l-a inclus pe George Topîrceanu printre poetii minori. Pe parcursul timpului însa, acesta si-a revizuit în integralitate „scaparea” si a asezat pe „micul de stat” si urâtelul ironic, patimas întru vânatoare, la locul ce i se cuvenea „de drept si de fapt”...
Într-un discurs sustinut în data de 2 februarie la Oxford, premierul britanic Tony Blair a criticat proiectul Constitutiei Europene, la câteva luni dupa ce în campania electorala pentru alegerile generale recomandase calduros britanicilor tratatul constitutional.

Acum vreo cincizeci de ani si ceva (nu-mi place sa numar anii ce zboara peste morti), când am ajuns elev la Scoala Pedagogica din Oradea, aruncându-mi opincile la râuletul Peta, stiam poezia lui Mihai Eminescu din doasca-n doasca... s.a.

Daca sunteti întabulat pe o casuta postala electronica, mare lucru daca nu ati primit macar unul din e-mail-urile ce mobilizeaza mai dihai decât atunci când Gazeta Sporturilor a oferit suporterilor furiosi adresa de e-mail a fluierasului Urs Meier.

Mai tot românul a fost bântuit, joi seara, de o singura întrebare. Astrologii ambulanti au abandonat, pentru un scurt ragaz, mistuitoarea problema a existentei civilizatiilor extraterestre, ziaristii au renuntat la terifiantele alegatii si paradoxe privind deontologia profesiunii, iar prostituatele, în asteptarea primului client, ...
Dupa ce m-am pus rau cu posta, punând mâna pe condei si criticând-o, am prins curaj si mi-am zis ca n-ar fi mare lucru sa ma pun rau si cu fostul ministru al Justitiei. Acesta, cu gurita lui, a rostit, cu o furie de-abia mascata, aceste cuvinte care nu-mi mai ies din minte: ...

În urma cu câteva zile, spre sfârsitul saptamânii, în timpul unei emisiuni a unui post local de radio, am avut ocazia de a-l asculta pe viceprimarul Oradiei, dl Mihai Groza, vorbind despre proiectele Primariei pentru anul în curs.

Corespondenta dintre Mihai Eminescu si Veronica Micle, care era constienta de geniul poetului (ea însasi poeta deosebita la vremea aceea), este o vibrare a doua suflete prea pline de întâmplarea si splendoarea întâlnirii lor.
powered by Surfing Waves

Anunturi intreruperi energie electrica

IEE 06.07.2026 - 10.07.2026 - PL Salonta + PL Rural

BIHON Ştirile judeţului Bihor

409 persoane scoase din azilele lui Viorel Pașca. Autoritățile verifică acum condițiile în care sunt îngrijite
Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru a anunțat că Guvernul va aloca din Fondul de rezervă fonduri pentru compensarea tratamentelor și îngrijirea persoanelor găsite în azilele coordonate de Viorel Pașca.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Viorel Pașca și membri ai familiei sale au fost reținuți de DIICOT
Procurorii DIICOT – Structura Centrală au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a șase persoane în dosarul care vizează activitatea așezămintelor din județul Bihor asociate lui Viorel Pașca.

BIHON CAO

Seceta și canicula pun presiune pe rețea. Compania de Apă Oradea avertizează asupra consumului excesiv

BIHON CAO

Întrerupere alimentare cu apă în Oradea, str. Pelicanului

BIHON CAO

Întrerupere alimentare cu apă în Hidișelu de Sus, Drăgești, Ceica și Lăzăreni

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Sprijin în stradă pentru Viorel Pașca: protest anunțat în Piața Unirii pe fondul anchetei DIICOT
Un eveniment de susținere pentru Viorel Pașca este programat miercuri seară în centrul Oradiei, în Piața Unirii, unde organizatorii îi cheamă pe oameni să își exprime public sprijinul față de acesta, aflat în atenția anchetatorilor DIICOT.

Economic

Investiție verde la APIA Bihor, în prezența directorului general Adrian Pintea: reducere de 80% a consumului de energie
În cadrul unui moment festiv organizat la sediul APIA Bihor din Oradea, autoritățile locale și conducerea centrală au marcat finalizarea unui proiect important de renovare energetică, derulat prin fonduri europene.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Restricții de circulație în zona Oradea Arena și închiderea traficului rutier pe strada Pasteur. Vezi când și de ce
Restricțiile de circulație au fost aprobate în cadrul unei ședințe care s-a desfășurat în cursul zilei de miercuri, 1 iulie.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Alertă nowcasting în Bihor. A fost emis RO-Alert pentru patru localități
Administrația Națională de Meteorologie a emis în cursul zilei de miercuri, la ora 12:22 o avertizare imediată de cod portocaliu de furtuni, valabilă până la ora 13:30.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Incendiu violent la o fabrică din Roșia. Pompierii au salvat un camion și sute de metri cubi de material lemnos
Pompierii beiușeni au fost mobilizați pentru stingerea unui incendiu de mari proporții care a cuprins o societate comercială specializată în prelucrarea lemnului.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Asfaltul pe vechea pistă de biciclete din Sântandrei s-a crăpat din cauza caniculei. Vezi explicațiile primăriei
Potrivit unei imagini postate pe un grup de socializare, pe o pistă de biciclete din comuna Sântandrei stratul de asfalt s-a ridicat și a crăpat, fiind un adevărat pericol pentru care folosesc respectiva pistă. 2

Educație

Rată de promovare de 74.17% la Evaluarea Națională în Bihor. N-a fost nicio medie de 10, doar două de 9,95
Inspectoratul Școlar Județean Bihor a remis un comunicat cu situația înregistrată la sesiunea de Evaluare Națională în 2026. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

O fostă președintă a Judecătoriei Oradea, propusă să preia, cu delegare, conducerea Tribunalului Bihor
Consiliul Superior al Magistraturii va dezbate, în ședința de joi, 2 iulie, propunerea de delegare a judecătoarei Anamaria Ioana Gherlea în funcția de președinte al Tribunalului Bihor.