Cu rutină, dar fără atenţie, magistraţii pot băga la puşcărie oameni nevinovaţi, procurorii pot trimite în judecată la fel, persoane cărora nu ar trebui să se dea curs urmăririi penale. La fel şi poliţiştii. „Toţi ziceţi la fel – că sunteţi nevinovaţi!” – e parcă un şablon al oamenilor legii când au cazuri aparent similare, însă foarte diferite la detalii. Şi cum detaliile fac diferenţa, e posibil ca oameni nevinovaţi să sufere din pricina rutinei oamenilor legii.
La fel stau lucrurile şi la profesori sau medici ori alte categorii chiar de mici meseriaşi. Un copil care nu e mereu cu mâinile pe sus nu înseamnă că face parte din tiparul copiilor habarnişti. Dar dacă-l apostrofezi pe copil rişti să se izoleze şi mai mult în loc să îi scoţi la iveală potenţialul. Un bolnav cu o simptomatologie specifică unei boli nu înseamnă că şi are acea boală sau e în acelaşi stadiu de boală. Tratând de rutină o toxinfecţie alimentară, bolnavul poate muri (au fost cazuri în Bihor).
Astfel că rutina, fără atenţie cuvenită, poate frânge aripile unui elev sau poate nenoroci un om cu tratament incorect sau corect, dar acordat prea târziu.
Poate de aceea ar trebui introdusă o pedeapsă pentru cei care greşesc flagrant „din rutină”. În acest fel, e posibil ca fiecare la locul lui de muncă să fie în viitor mai conştiincios şi să rezolve fiecare caz (chiar dacă are un anume tipar) absolut în parte, nu „la grămadă” sau „pe bandă rulantă”, cum se obişnuieşte pe la noi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!