Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că Federaţia Rusă a trimis României, prin ambasadorul la Bucureşti, o scrisoare în care solicită recunoaşterea independenţei Osetiei de Sud şi a Abhaziei, menţionând că aceasta se află la Preşedinţie şi că se va da un răspuns “pentru că aşa e politicos”.
Şeful statului a precizat că Federaţia Rusă a trimis, prin ambasadori, României, ca şi tuturor celorlalte ţări europene, o scrisoare în care prezenta motivaţia deciziei de a recunoaşte independenţa Osetiei de Sud şi a Abhaziei şi cerea “politicos” statului căruia îi era adresată scrisoarea recunoaşterea independenţei acestor două regiuni.
Băsescu a menţionat că scrisoarea din partea Federaţiei Ruse a fost depusă la Administraţia Prezidenţială de ambasadorul la Bucureşti, Aleksandr Ciurilin, adăugând că deocamdată nu a existat un răspuns oficial al României, dar că acesta va fi redactat şi transmis, “pentru că aşa este politicos”.
Băsescu: România a primit din partea Federaţiei Ruse o cerere de recunoaştere a Abhaziei şi Osetiei
Reactualizat la:
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că Federaţia Rusă a trimis României, prin ambasadorul la Bucureşti, o scrisoare în care solicită recunoaşterea independenţei Osetiei de Sud şi a Abhaziei.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
Economic
Românii care au obținut venituri în anul 2025, dar nu și-au declarat contribuțiile sociale obligatorii, riscă să primească decizii de impunere din partea ANAF.
România
Românii care și-au închis balcoanele fără autorizație nu vor fi obligați să achite un impozit dublu pentru locuință doar din acest motiv.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Dosarul celor 13 bărbați trimiși în judecată pentru braconaj, uciderea fără drept a animalelor și nerespectarea regimului armelor și munițiilor întâmpină probleme încă din faza camerei preliminare.
România
Vortexul polar dă semne de slăbire încă de la începutul lunii noiembrie, un fenomen neobișnuit de timpuriu care atrage atenția meteorologilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Casa Județeană de Pensii (CJP) Bihor a anunțat distribuirea unei noi serii de bilete de tratament balnear.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!