Iar autorităţile nu pot lua măsuri deoarece tinerii, care au sub 14 ani, nu pot fi arestaţi, adaugă publicaţia.
Potrivit unui raport al poliţiei din Berlin, tinerii din România comit zilnic aproximativ 500 de infracţiuni, fiecare dintre ei fiind responsabil pentru zeci de furturi. Jurnaliştii spun că, la început, copiii erau aduşi în Germania de grupări criminale, ai căror şefi confiscau bunurile furate de minori.
În ultima perioadă însă, copiii sunt văzuţi cum îşi cheltuie banii obţinuţi pe articole de lux, în cluburi sau pe taxiuri. Der Speigel scrie citând un poliţist, că acum infractori vin singuri în Germania. “Printre tinerii din România s-a dus vorba că infractorilor copii nu li se întâmplă nimic în Germania”, mai scriu jurnaliştii de la Der Spiegel.
Conform legislaţiei în vigoare, poliţia nu poate lua măsuri penale împotriva persoanelor cu vârste sub 14 ani. Uneori sunt traşi la răspundere părinţii, dar în cazul copiilor infractorilor români aceştia sunt de negăsit. Micii tâlhari care vin din România nu au niciodată documente la ei când sunt prinşi la locul faptei. După ce sunt anchetaţi de poliţie, ei sunt predaţi oficiului special pentru copii, unde primesc un pat şi o masă caldă. Iar a doua zi pleacă din nou la furat, scrie Der Spiegel.
Copiii infractori din România sperie Berlinul
<p>Revista germană Der Spiegel trage un semnal de alarmă. După aderarea României la Uniunea Europeană, numărul copiilor români care merg la Berlin ca să cerşească sau să fure creşte de la o zi la alta, scriu jurnaliştii germani. </p>
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Rolul autorităților care au direcționat persoane vulnerabile către familia Pașca din Bihor a fost adus în discuție chiar în fața președintelui Nicușor Dan. În cadrul unei conferințe de presă organizate marți seara, la Cotroceni, șefului statului i s-au cerut explicații cu privire la faptul că niciun reprezentant al acestor instituții nu figurează printre inculpații din dosarul DIICOT.
Bihon CSM Oradea
CSM Oradea a susținut miercuri seară partida cu AN Brescia, contând pentru etapa a 3-a a Grupei B din cadrul European Aquatics Water Polo Champions League. Disputat la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”, meciul s-a încheiat cu scorul de 15-17.
România
Președintele Nicușor Dan a susținut marți, 10 noiembrie, de la ora 19:00, o conferință de presă la Palatul Cotroceni, în care vorbește despre situația financiară a României, criza politică din ultimele luni, motivele pentru care a exclus AUR de la guvernare, riscul unor alegeri anticipate și relația dintre PNL, USR și PSD.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, marți, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva sentinței prin care notarul public Dan Dumitru Ogășanu a primit un avertisment într-un dosar în care a fost acuzat de fals intelectual şi complicitate la uz de fals.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un accident rutier produs marți după-amiază, 10 noiembrie, a blocat complet circulația pe DN 1, în zona localității Cornițel din județul Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Medicii Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor au introdus o nouă metodă de tratament pentru cancerul hepatic, care permite administrarea chimioterapiei direct în tumoră, fără o operație clasică.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!