Cristian Dănileţ, fost consilier al Monicăi Macovei, Ion Codescu, secretar de stat pentru afaceri europene şi Laura Ştefan, director în cadrul Direcţiei de relaţii cu Ministerul Public, şi-au înaintat demisiile în această dimineaţă.
Cristian Dănileţ susţine că motivul demisiei este legat de acţiunile ministrului Chiuariu din ultima săptămână.
Cei trei îl acuză pe noul ministru că a încercat să influenţeze actul de justiţie. Ion Codescu şi Laura Ştefan consideră puerile motivele invocate de Tudor Chiuariu pentru revocarea din funcţie a procurorului şef Doru Ţuluş.
“Activitatea anticorupţie este sub monitorizarea Comisiei Europene, iar această solicitare dă un puternic semnal negativ cu privire la lupta împotriva corupţiei şi va fi foarte greu de explicat la Bruxelles”, a declarat Dan Codescu, secretar de stat pentru afaceri europene.
Marţi dimineaţă, noul ministru al Justiţiei a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii revocarea din funcţie a procurorului Doru Ţuluş. Cererea lui Tudor Chiuariu a iscat un val de proteste, mai ales că secţia condusă de Ţuluş are în anchetă dosare în care sunt cercetate personaje importante de pe scena politică, cum ar fi preşedintele PC, Dan Voiculescu sau vicepremierul Marko Bela.
Demisii la vârful Ministerului Justiţiei
Reactualizat la:
BUCUREŞTI - Doi secretari de stat şi un consilier al fostului ministru Monica Macovei au renunţat la funcţii în semn de protest faţă de cererea lui Tudor Chiuariu de a-l revoca din funcţia de şef al secţiei a II-a din cadrul DNA pe procurorul Doru Ţuluş.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Rolul autorităților care au direcționat persoane vulnerabile către familia Pașca din Bihor a fost adus în discuție chiar în fața președintelui Nicușor Dan. În cadrul unei conferințe de presă organizate marți seara, la Cotroceni, șefului statului i s-au cerut explicații cu privire la faptul că niciun reprezentant al acestor instituții nu figurează printre inculpații din dosarul DIICOT.
Bihon CSM Oradea
CSM Oradea a susținut miercuri seară partida cu AN Brescia, contând pentru etapa a 3-a a Grupei B din cadrul European Aquatics Water Polo Champions League. Disputat la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”, meciul s-a încheiat cu scorul de 15-17.
România
Președintele Nicușor Dan a susținut marți, 10 noiembrie, de la ora 19:00, o conferință de presă la Palatul Cotroceni, în care vorbește despre situația financiară a României, criza politică din ultimele luni, motivele pentru care a exclus AUR de la guvernare, riscul unor alegeri anticipate și relația dintre PNL, USR și PSD.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, marți, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva sentinței prin care notarul public Dan Dumitru Ogășanu a primit un avertisment într-un dosar în care a fost acuzat de fals intelectual şi complicitate la uz de fals.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un accident rutier produs marți după-amiază, 10 noiembrie, a blocat complet circulația pe DN 1, în zona localității Cornițel din județul Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Medicii Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor au introdus o nouă metodă de tratament pentru cancerul hepatic, care permite administrarea chimioterapiei direct în tumoră, fără o operație clasică.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!