Acesta este indicat în special în tratarea cancerului de sân şi se poate administra şi la alte tipuri de cancer, în combinaţie cu alte medicamente.
Compania românească care produce medicamentul a anunţat că în prezent patru produse ale sale, printre care şi cel împotriva cancerului, sunt în curs de înregistrare la Agenţia de Control şi Certificare a Medicamentelor din SUA.
Celelalte trei medicamente vor fi înregistrate cel mai probabil în anul 2008.
Medicament românesc, pe piaţa din SUA
Reactualizat la:
BUCUREŞTI - Până la sfârşitul anului, un cunoscut medicament oncologic românesc ar putea ajunge pe piaţa din Statele Unite ale Americii.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de ploi pentru mai multe regiuni din țară, valabilă de miercuri, 11 noiembrie, de la ora 22:00, până joi, 12 noiembrie, la aceeași oră.
Economic
Ministerul Energiei pregătește o nouă schemă de sprijin pentru românii cu venituri reduse, care ar putea fi aplicată începând cu 1 ianuarie 2027.
Educație
Studenții care plătesc taxe de școlarizare ar putea avea din nou acces la bursele sociale finanțate de stat, dacă autoritățile acceptă solicitarea Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Situație revoltătoare la Dumbrava, în județul Bihor. Un bărbat cu probleme de sănătate, din comuna Adămuș, județul Mureș, a fost adus marți seara la Viorel Pașca chiar de către Poliția Locală, la solicitarea autorităților din comună.
Mapamond
Un cetățean român a fost reținut de autoritățile bulgare în urma celor două accidente în lanț produse pe autostrada Trakia, în care au fost implicate 86 de autovehicule.
România
Jurnalistul Ovidiu Vanghele, reprezentant al Centrului de Investigații Media, a revenit miercuri dimineață cu explicații după incidentul de la conferința de presă susținută de președintele Nicușor Dan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!