Elevii şi profesorii consideră că programa şcolară este încărcată, prost structurată şi nefolositoare şi apreciază că notele obţinute în şcoală nu contează pentru a avea succes în viaţă.
Potrivit ultimului studiu publicat de Biroul european de Statistică, Eurostat, România şi Bulgaria au cele mai sărace regiuni ale Uniunii Europene, în termeni de produs intern brut pe cap de locuitor.
Senatorii au decis, miercuri, că familia are la bază căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, adoptând astfel, cu amendamente o propunere legislativă de modificare a Codului familiei.
Filmul de scurtmetraj "O zi bună de plajă/ A good day for a swim", al regizorului român Bogdan Mustaţă, a câştigat, marţi seara, Ursul de Aur la Berlinale Shorts, a declarat pentru MEDIAFAX producătorul Ada Solomon, care a făcut parte din juriul secţiunii.
Un angajat al Companiei de Drumuri Naţionale Sibiu a ajuns la spital în comă iar alţi trei colegi au fost răniţi. Microbuzul cu care aceştia patrulau aseară pe DN 1 a fost izbit in plin de un TIR înmatriculat în Turcia.
Membrii Colegiului CNSAS se întalnesc miercuri cu reprezentanţii Ministerului Justiţiei. Aceştia vor discuta pe tema proiectului de lege care va reglementa funcţionarea CNSAS.
Mai puţin de un sfert dintre români folosesc internetul şi doar 1,68% utilizează serviciile de internet banking, este concluzia unui studiu al Institutului European de Statistică – Eurostat.
După ce Nokia şi-a deschis fabrică în România, la Jucu, şi compania Daimler, producătorul Mercedes-Benz, vrea să investească aici. Daimler ar putea construi o unitate de producţie la Jucu, judeţul Cluj, unde ar fabrica din 2011 modelele A şi B-Class.
Alunecarea de teren de la halda de steril Panga Nord din comuna Mateeşti, judeţul Vâlcea, a înaintat, în noaptea de luni spre marţi, cu aproximativ zece metri către cele două case unde cu o zi în urmă autorităţile au început evacuarea familiilor ce locuiesc aici.Video
Un tânăr de 19 ani a murit înjunghiat iar alţi trei au fost răniţi în această noapte în cartierul Berceni din Capitală. Totul s-a întâmplat în plină stradă, în faţa cinematografului Cultural.
powered by Surfing Waves
România
Recunoașterea calificărilor medicale obținute în Regatul Unit ar putea deveni mai simplă, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență publicat de Ministerul Sănătății.
Cultură
Albumul bluesman-ului orădean, înscris în procesul de evaluare pentru cea de-a 69-a ediție a Premiilor Grammy, vine în același moment cu un concert-eveniment la Opera Națională București.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Sânmartin se va extinde producția proprie de energie electrică, după ce primul parc fotovoltaic, construit în satul Cordău, a început să reducă facturile administrației locale.
1
Economic
Instituțiile publice din România ar putea beneficia de verificări suplimentare de securitate cibernetică, iar persoanele care descoperă vulnerabilități în sistemele informatice ale statului ar putea primi recompense financiare.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cei doi bărbați implicați în vara acestui an într-o tâlhărie petrecută pe bulevardul Dacia, din Oradea, au fost condamnați în mod diferit de către instanța de judecată.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prima campanie gratuită de sterilizare și microcipare a câinilor, organizată de Primăria Valea lui Mihai, s-a încheiat, iar aproape 30 de animale au trecut prin mâinile specialiștilor.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Beiuș a pronunțat sentința pe fond în procesul în care Traian Bodog, un bărbat din Burzuc, care avea 69 de ani la data comiterii faptei, a fost inculpat pentru furtul a 79 de oi de la un localnic din Pocola, care îl tocmise să aibă grijă de animale.
Cultură
Spectacolul „Moka” | „A Haza Sólymai” este o coproducţie a celor două teatre orădene: Teatrul Regina Maria şi Teatrul Szigligeti.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Miros de cârnați proaspeți, caltaboși, toroș aburind și pălincă tradițională, dar și o competiție strânsă între echipele participante. A doua zi a festivalului-concurs „D’ale porcului - Toroș&Maioș Fest”, desfășurat în Băile Felix, a adunat sute de vizitatori, dornici să descopere gusturile autentice ale bucătăriei tradiționale.
Stiri Inter(Nationale)
Cinci persoane au murit, iar cel puțin 12 au fost rănite, printre acestea aflându-se și polițiști, după ce un bărbat a deschis focul sâmbătă, 7 noiembrie, în centrul istoric al orașului Cracovia, din Polonia.
6