România nu a reuşit să domolească creşterea deficitului comercial în 2007. Acesta a ajuns la 19,44 miliarde de euro, cu toate că industria a înregistrat creşteri semnificative.
„4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, filmul lui Cristian Mungiu, nu apare în lista cu propunerile la nominalizare pentru Oscar-ul la categoria cea mai bună producţie străină. Organizatorii ceremoniei de la Hollywood au dezvăluit nouă titluri de filme în această categorie, care vor merge mai departe în competiţie.
Clubul de fotbal Universitatea Cluj are o ambulanţă multifuncţională. În afara destinaţiei ei tradiţionale, aceea de a ajuta sportivii accidentaţi, salvarea ardelenească mai are o utilitate: nivelează terenul de fotbal, între meciuri.
Taxa de primă înmatriculare va fi discutată, miercuri, la Bruxelles de oficiali români şi reprezentanţi ai Comisiei Europene. Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, declara luni că autorităţile române şi oficialii europeni vor finaliza, până săptămâna viitoare, dezbaterile pe acest subiect.
Propunerea ministrului Apărării Teodor Meleşcanu ca interimar la Justiţie vine în aceiaşi zi în care Tudor Chiuariu a fost numit consilier de stat pe probleme juridice în cadrul cabinetului guvernamental.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu i-a transmis, astăzi, preşedintelui Traian Băsescu, o scrisoare prin care îi cere să-l numească interimar la Ministerul Justiţiei pe ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu.
MIERCUREA CIUC - Descoperire îngrozitoare! O eleva în vârsta de 17 ani din Harghita a fost gasita moarta, având pe fata o punga din plastic care era legata cu un cablu, iar mâinile erau prinse cu catuse la spate, politistii sustinând ca tânara s-a sinucis dupa ce a aflat ca este însarcinata.
Specialiştii Băncii Mondiale susţin că economia românească este mult mai vulnerabilă comparativ cu cea a altor state în curs de dezvoltare. Economiştii semnalează că deficitul de cont curent s-a deteriorat semnificativ, într-o perioadă scurtă de timp.
Centrala nucleară din Bulgaria, de la Belene, va fi construită în viitorul apropiat de ruşi. Centrala, aflată la graniţa cu România, a stârnit până acum o serie de proteste.
Pensionarii văduvi vor primi din acest an un ajutor lunar în cazul în care au fost căsătoriţi mai mult de 10 ani, iar soţul decedat era pensionar.
powered by Surfing Waves
Economic
Proprietarii unor locuințe cu valoare impozabilă de peste 2,5 milioane de lei au început să primească notificări de la ANAF, după ce termenul de depunere a declarației privind impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare a expirat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Brusturi va demara proiectul de asfaltare a unui număr de 10 drumuri din satele Brusturi, Picleu, Cuieșd, Orvișele și Țigăneștii de Criș, finanțat cu fonduri europene prin AFIR.
BIHON Sport local
Singurul reprezentant al boxului masculin românesc la Jocurile Olimpice pentru Tineret, care se desfășoară în aceste zile la Dakar (Senegal), a câștigat primul meci disputat duminică.
BIHON Sport local
S-au jucat meciurile etapei cu numărul 10 din sezonul regular al Ligii a IV-a Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Talent, creativitate și rețete moștenite de la bunici. Acestea au fost ingredientele principale ale celei de-a treia zile a festivalului „D’ale Porcului – Toroș & Maioș Fest”, desfășurată duminică, în Băile Felix. Elevii școlilor din Bihor s-au întrecut în preparate tradiționale, iar competiția a adus și povești emoționante. Marele premiu a fost câștigat de o echipă aflată la prima participare.
România
Recunoașterea calificărilor medicale obținute în Regatul Unit ar putea deveni mai simplă, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență publicat de Ministerul Sănătății.
Cultură
Albumul bluesman-ului orădean, înscris în procesul de evaluare pentru cea de-a 69-a ediție a Premiilor Grammy, vine în același moment cu un concert-eveniment la Opera Națională București.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Sânmartin se va extinde producția proprie de energie electrică, după ce primul parc fotovoltaic, construit în satul Cordău, a început să reducă facturile administrației locale.
3
Economic
Instituțiile publice din România ar putea beneficia de verificări suplimentare de securitate cibernetică, iar persoanele care descoperă vulnerabilități în sistemele informatice ale statului ar putea primi recompense financiare.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cei doi bărbați implicați în vara acestui an într-o tâlhărie petrecută pe bulevardul Dacia, din Oradea, au fost condamnați în mod diferit de către instanța de judecată.
1