Sectorul bancar, IT-ul, pharma, call-center-urile si in general domeniile ce presupun un grad inalt de specializare sint, conform specialistilor in resurse umane, segmentele in care tinerii absolventi de facultate au sansa sa cistige cele mai mari salarii.

Romania este nevoita sa importe 300.000 tone de grau din Ungaria si Serbia pentru asigurarea painii noastre cea de toate zilele, sustin producatorii agricoli.

O linie de feribot peste Dunăre va lega oraşul bulgar Lom de localitatea doljeană Rast. Va fi cea mai scurta cale pe care se va putea ajunge din Romania în Bulgaria. Proiectul va fi finalizat în următorii doi ani, anunţă agenţia de ştiri bulgară Novinite.

Fostul premier al Romaniei, Adrian Nastase, este personajul principal al unei lucrari expuse la Targul International de Arta Contemporana de la New York, care a reunit, timp de patru zile, cele mai valoroase galerii din lume.

Poliţia spaniolă a reţinut azi 19 persoane, majoritatea români, care făceau parte dintr-o reţea infracţională. Membrii bandei au fost arestaţi la Alicane, Murcia şi Cadiz.

Amenintarea unei coliziuni intre planeta noastra si asteroidul Apophis este cit se poate de reala si ea trebuie privita cu toata seriozitatea, se arata intr-un raport ONU prezentat la cea de-a 44-a sesiune a Comitetului Utilizatorilor Spatiului Extraatmosferic (COPUOS).

Sportivi din toată ţara s-au adunat în Capitală pentru a participa la un concurs de snowbord. Zăpada necesară pentru desfăşurarea competiţiei a fost adusă cu camionul.

powered by Surfing Waves

Cultură

Începe ORA Jazz Festival, cu patru seri de concerte la Oradea. Josefine Opsahl și Orchestra Filarmonicii deschid festivalul
ORA Jazz Festival revine la Oradea cu şapte concerte şi artiști din șapte ţări.

FC Bihor

Schimbarea în programul lui FC Bihor. Nu mai joacă în Ungaria, iar pe ultima sută de metri a fost găsit un alt adversar
Preconizatul meci de pregătire cu Debrecen VSC, echipa de pe locul 4 în prima ligă maghiară, nu se va mai disputa.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

„Psihologie pentru viața de zi cu zi”: Când doi oameni se iubesc, dar nu mai reușesc să se întâlnească

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă caldă în Fâșca, Vârciorog, Șerghiș și Tilecuș

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

România

Apel disperat al unei mame. Filip, un băiețel diagnosticat cu cancer, are nevoie de peste 400.000 euro pentru tratament
O familie din Timișoara trece prin momente cumplite, după ce băiețelul, Filip, copilul pe care părinții l-au așteptat ani întregi, a fost diagnosticat cu cancer.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Bihorul, sub Cod galben de ploi. Meteorologii anunță precipitații abundente și vânt puternic
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de ploi pentru mai multe regiuni din țară, valabilă de miercuri, 11 noiembrie, de la ora 22:00, până joi, 12 noiembrie, la aceeași oră.

Economic

Se schimbă regulile pentru voucherele de energie. Cine ar putea primi ajutor de la 1 ianuarie 2027
Ministerul Energiei pregătește o nouă schemă de sprijin pentru românii cu venituri reduse, care ar putea fi aplicată începând cu 1 ianuarie 2027.

Educație

Burse sociale de la stat și pentru studenții de la taxă. ANOSR cere schimbarea regulilor
Studenții care plătesc taxe de școlarizare ar putea avea din nou acces la bursele sociale finanțate de stat, dacă autoritățile acceptă solicitarea Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR).

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Caz incredibil la Dumbrava! Poliția Locală a adus un bolnav, iar a doua zi autoritățile l-au cerut înapoi
Situație revoltătoare la Dumbrava, în județul Bihor. Un bărbat cu probleme de sănătate, din comuna Adămuș, județul Mureș, a fost adus marți seara la Viorel Pașca chiar de către Poliția Locală, la solicitarea autorităților din comună.

Mapamond

Un șofer român, reținut după carambolul de pe autostrada Trakia din Bulgaria. 12 oameni au murit în accident
Un cetățean român a fost reținut de autoritățile bulgare în urma celor două accidente în lanț produse pe autostrada Trakia, în care au fost implicate 86 de autovehicule.

România

Ovidiu Vanghele, după ce Nicușor Dan i-a interzis accesul la conferințele de presă de la Cotroceni: „Mi-aș dori să avem un răspuns”
Jurnalistul Ovidiu Vanghele, reprezentant al Centrului de Investigații Media, a revenit miercuri dimineață cu explicații după incidentul de la conferința de presă susținută de președintele Nicușor Dan.

România

Președintele Nicușor Dan, întrebat despre Guvernul Bolojan: A râs, apoi a evitat să-și exprime opinia
În cadrul conferinței de presă susținute marți seară, 10 noiembrie, la Palatul Cotroceni, președintele Nicușor Dan a vorbit pe larg despre situația economică a României, deficitul bugetar și necesitatea unei discipline financiare stricte.