BUCUREŞTI - Leul romanesc a avut in 2006 cele mai bune performanţe dintre toate monedele din lume. Leul a crescut cu 20 de procente in 2006 în raport cu dolarul.

BUCUREŞTI - Rata anualizată a inflaţiei a ajuns la 4,67%. Potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, indicele preţurilor de consum a crescut în noiembrie cu 1,09% faţă de luna anterioară.

BRAŞOV - O inspectoare de la Protecţia Cosumatorului Braşov susţine că a fost bătută de proprietarul unui hotel, pentru că a controlat mâncarea din restaurant. Ea afirmă că a găsit produse expirate în bucătăria localului.

BUCUREŞTI - Potrivit datelor oferite de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, la ora 7.00 se mai aflau în grevă doar în jur de 1.500 de deţinuţi din 14 penitenciare.

BUCUREŞTI - Camerele reunite ale Parlamentului decid, marţi, dacă Varujan Vosganian va fi ministru al Economiei. Propus de PNL pentru această funcţie, Vosganian a primit deja votul favorabil al comisiilor parlamentare de industrie şi politică economică.

BUCUREŞTI - Proiectul de lege iniţiat de deputatul Nati Meir privind graţierea colectivă este sursa protestelor din penitenciare. Aceasta este concluzia întâlnirii de luni de la Palatul Victoria dintre premierul Călin Popescu Tăriceanu, ministrul Justiţiei şi directorul ANP.

TIMIŞOARA - Vagoanele de lux s-au pus în mişcare şi au dus primii călători, spre Timişoara şi Oradea. Oamenii nu s-au înghesuit însă la clasa business. Cel mult zece persoane au preferat noul serviciu al CFR. La şase dimineaţa, spre Timişoara s-au urcat în vagonul business doar doi călători.

BUCUREŞTI - La şedinţa Consiliului Naţional de Conducere a Alianţei, liberalii şi democraţii au convenit că fiecare partid este liber să se consulte cu orice forţă politică reprezentată în Parlament.

BUCUREŞTI - În urmă cu mai bine de 16 ani, era căpitan de vas. S-a născut acum 55 de ani la Basarabi în judeţul Constanţa şi este Preşedintele României de exact doi ani. Este vorba despre Traian Băsescu, om politic şi personaj de ştiri.

TÂRGU - MUREŞ - Unsprezece oameni au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon într-un club de striptease din Târgu Mureş. Şase dansatoare, doi chelneri şi patronul localului au fost găsiţi de echipele de intervenţie fără cunoştinţă.

powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Bihorul, sub Cod galben de inundații. Hidrologii avertizează asupra viiturilor pe Crișul Repede și Crișul Negru
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până vineri la prânz pe râuri din opt județe.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Polițiștii caută un minor dispărut din Feneriș. Băiatul de 13 ani nu s-a mai întors acasă
Un minor în vârstă de 13 ani, din localitatea Feneriș, comuna Pocola, este căutat de polițiști după ce a plecat voluntar de acasă și nu a mai revenit.

BIHON Sport local

Parcursul lui Mădălin Călugăr s-a oprit în sferturi de finală la Jocurile Olimpice pentru Tineret
N-a fost să fie medalia mult dorită! Pugilistul orădean Mădălin Călugăr a pierdut la puncte meciul din sferturile de finală cu columbianul Izzon Jeffrey Galea Arévalo, care a avut un prim tur liber.

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă caldă în Fâșca, Vârciorog, Șerghiș și Tilecuș

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Incendiu la conductele de termoficare din Oradea, în zona CET. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale
Flăcările au izbucnit în cursul zilei de miercuri, 11 noiembrie. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Bărbat din Tinca, arestat pentru că s-a opus încătușării și i-a dat un pumn în față unui polițist
Un scandal început de bărbat din Tinca în propria familie a continuat și după sosirea polițiștilor, unul dintre aceștia fiind lovit cu pumnul în arcadă, în timp ce încerca să-l calmeze pe agresor.

BIHON Sport local

„Remember Buri”. Old Boys FC Bihor, UTA Arad și „Tricolorii vinului” vor juca sâmbătă pe Stadionul Iuliu Bodola
S-au scurs cinci ani de când fostul fotbalist Dumitru Burescu s-a stins fulgerător din viață la doar 54 de ani. În memoria lui, sâmbătă, 14 noiembrie, începând cu ora 12:00, pe Stadionul Iuliu Bodola se va desfășura o nouă ediție a memorialului care îi poartă numele.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Închisoare cu executare pentru bărbatul care a evadat din arestul de la domiciliu pentru o bere cu prietenii
Polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Beiuș l-au reținut și l-au predat Penitenciarului Oradea pe Cosmin Tinca, un bărbat, de 44 de ani, din Șuncuiș, care a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare după ce, aflat în arest la domiciliu într-o anchetă de trafic de droguri, s-a dus la barul din sat ca să bea o bere cu prietenii.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Burgeri cu ingrediente secrete la Universitatea din Oradea. Șapte echipe s-au întrecut în bucătărie
Un concurs gastronomic, demonstrații de salsa și bachata și un atelier despre alimentația sănătoasă au reunit 50 de studenți ai Universității din Oradea.

România

PNL și Forța Dreptei fuzionează. Ilie Bolojan acuză o „axă PSD-AUR” care capturează instituțiile statului
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a anunțat miercuri, 11 noiembrie, într-o conferință de presă susținută alături de Ludovic Orban, că Partidul Național Liberal și Forța Dreptei vor fuziona, în cadrul unui proiect politic care își propune să susțină modernizarea și reformarea statului. 7

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Fratele băut și-a bătut sora drogată cu... prenadez. Dat în urmărire, bărbatul a fost prins în Tinca
Un bărbat de 33 de ani, din localitatea bihoreană Tinca, dat în urmărire internațională pentru că se sustrăgea executării unei pedepse de 2 ani și 4 luni de închisoare pentru violență în familie, a fost prins de polițiștii bihoreni.

Cultură

„Apusuri roșii”, expoziția personală a artistului fotograf Adrian Dușe, se deschide la Oradea
Medicul chirurg Adrian Duşe a fotografiat apusuri cu telefonul şi își prezintă lucrările publicului orădean.