Toate porturile de la Marea Neagră au fost închise în această dimineaţă din cauza ceţii şi a vizibilităţii reduse sub o milă marină. Căpitănia Zonală Constanţa a dispus întreruperea tuturor operaţiunilor portuare pentru evitarea accidentelor.

Iustin Covei nu este la prima sa abatere. În trei ani de zile a fost implicat în şapte incidente în care a fost cercetat de poliţie. Pentru patru dintre acestea, i-au fost întocmite şi dosare penale, pentru altele a primit doar amenzi.

Iustin Covei recidiveaza! Renumit nenumaratele sale aventuri în care a intervenit si politia fiul judecatorului craiovean Marin Covei a început anul 2006 cu stîngul. Politistii sustin ca el si-a întepat prietena, în vârsta de 17 ani, cu un cutit, în fesa.

Poate mâine sau poimâine. Aşteptăm să vedem dacă mai curg bolovani şi apoi vom vedea dacă se reia circulaţia pe DN 7 pe Valea Oltului! Aceste vorbe le-am auzit încă din 28 decembrie când acest tronson a fost blocat din cauza căderilor de bolovani de pe versantul muntelui.

Peste cinci sute de familii din Iasi au ramas în mijlocul iernii fara caldura. Din cauza datoriilor acumulate 130 de scari au fost debransate de la sistemul de alimentare cu energie termica.

Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii considera ca decizia Suediei de-a-i acorda azil politic lui Gregorian Bivolaru ar trebui sa îngrijoreze pe toata lumea. Dan Lupascu declara ca CSM verifica procedurile în cazul Bivolaru iar, în maximum doua saptamâni, va fi finalizat un raport.

Traficul nu va fi reluat astazi pe Valea Oltului, asa cum anuntasera specialistii, pentru ca noaptea trecuta au avut loc, din nou, caderi masive de bolovani. Angajatii de la Drumuri Nationale lucreaza în continuu pentru degajarea soselei si caii ferate.

powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Crengile rupte de vânt au dus la întreruperea curentului în mai multe zone din Bihor. Vezi ce localități sunt afectate
Mai multe localități din județul Bihor se confruntă vineri, 13 noiembrie, cu întreruperi ale alimentării cu energie electrică, potrivit informațiilor publicate pe site-ul Distribuție Energie Electrică România, cel mai probabil ca urmare a fenomenelor meteo.

Mapamond

Noi informații despre crima din SUA: casa în care au fost omorâți soții orădeni, cumpărată de fostul ginere
Casa din North Royalton, statul Ohio, în care Sorin și Emilia Ciortan, doi soți originari din Oradea, au fost împușcați mortal chiar de ziua fiicei lor, fusese cumpărată în urmă cu aproape două decenii de fostul lor ginere, Ștefan Pascu, principalul suspect în acest caz.

BIHON Sport local

Luptători orădeni vor urca în ring la „Cupa A.C.S Kickbox Baia Mare”
Sâmbătă, 14 noiembrie, este programată ediția a VI-a a „Cupei A.C.S Kickbox Baia Mare”, care în trecut s-a numit Cupa Maramureșului, pentru luptători de kick box.

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă caldă în Fâșca, Vârciorog, Șerghiș și Tilecuș

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Surpare de mare adâncime pe drumul dintre Voivozi și Pădurea Neagră. Șoferii, avertizați să circule cu prudență
O surpare de mare adâncime a fost semnalată pe rețelele de socializare în dimineața zilei de vineri, 13 noiembrie, pe drumul dintre Voivozi și Pădurea Neagră, în județul Bihor.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Ploile au adus cantități impresionante de apă în Bihor. Volumul acumulat în lacul Leșu aproape s-a dublat în 24 de ore
Ploile mult așteptate au adus cantități importante de apă în bazinul hidrografic Crișuri. În ultimele 24 de ore, precipitațiile au fost înregistrate la toate cele 76 de stații pluviometrice care au transmis date, iar în 15 puncte de măsurare cantitățile au depășit 35 de litri pe metru pătrat.

FC Bihor

Meciul de pregătire UTA Arad – FC Bihor Oradea a fost anulat
FC Bihor nu a avut noroc la un meci de verificare în această pauză competițională. După ce maghiarii de la Debrecen VSC au anunțat că au mulți jucători răciții și nu mai pot juca, a căzut și varianta duelului cu UTA Arad.

Mapamond

Microsoft, în pană la nivel mondial: Outlook, Teams și Copilot, afectate de o întrerupere care a lovit 74 de țări
Gigantul american din domeniul software Microsoft a anunțat joi seara, 12 noiembrie că măsurile luate pentru a remedia o întrerupere globală a serviciului de mesagerie Outlook nu au funcționat conform așteptărilor și caută soluții alternative pentru a reveni la o funcționare normală, transmite AFP.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Cod galben și portocaliu de vreme rea în Bihor: ANM anunță ploi abundente și rafale de vânt de până la 70 km/h
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe avertizări meteorologice valabile în intervalul 12–13 noiembrie, care vizează precipitații însemnate cantitativ și intensificări ale vântului în numeroase regiuni ale țării.

Economic

Decizie importantă pentru pensionarii care au lucrat în condiții speciale. Ce obligații au casele de pensii
Foștii salariați care au desfășurat activități în condiții speciale de muncă au parte de o clarificare importantă privind documentele necesare la pensionare.

Economic

Guvernul schimbă regulile pentru salariile neplătite. Cine poate beneficia de protecție timp de un an
Angajații companiilor de interes strategic care se confruntă cu probleme financiare vor avea mai multe garanții pentru recuperarea salariilor restante.

România

Adio acte în portofel? Românii vor putea avea buletinul și permisul de conducere pe telefon. Când se lansează RO Wallet
Românii vor putea să își dovedească identitatea, să prezinte permisul de conducere și să confirme adresa de domiciliu direct de pe telefonul mobil.